Dec

12

2011

Bucureștiul vechi – Grădina Icoanei

Oraşul meu  Publicat de / 12 comentarii

Am locuit un număr de ani în cartierul cuprins între bulevardul Dacia şi Calea Moşilor, cu Rosetti străbătându-l pe mijloc. Treceam aproape zilnic prin Grădina Icoanei unde petreceam multe după-amiezi de weekend moţăind la soare cu o carte în mână, mă opream la fel de des într-un non-stop faimos de unde luam mâncare, ciocolată bună sau ciorapi fistichii, iar duminicile mă plimbam pe străduţele întortocheate ale acelui Bucureşti vechi şi pestriţ.


De-a lungul timpului am văzut dărâmându-se câteva clădiri vechi pentru a se construi altele noi, mai urâte, am văzut prostituate făcând rondul pe Rosetti şi maşini oprind în dreptul lor, cerşetori la intrarea magazinelor şi ale bisericilor şi pisici înfumurate plimbându-se pe garduri.

Piaţa o făceam în Gemeni, pe linia tramvaiului 5, pe lângă frizerii aflate încă în secolul trecut şi ţigănuşi jucându-se în praf. La întoarcere, la intersecţia lui Vasile Lascăr cu Maria Rosetti treceam pe lângă un magazin care vindea brânzeturi, ciocolată şi vinuri scumpe; nu am intrat niciodată, mi se părea prea pretenţios, cu toate bomboanele de ciocolată belgiană aranjate frumos pe tăviţe.

Pe o stradă alăturată stătea Beligan pe care îl mai zăream câteodată urcându-se, fragil, într-o maşină, iar dacă ieşeai la „bulevard” te puteai întâlni cu figura uscăţivă a lui Patapievici. În aceeaşi zonă fusese, cu câţiva ani în urmă, o crimă oribilă de care s-a vorbit multă vreme.

Într-o seară întunecoasă de iarnă mi-am urcat toate lucrurile într-o maşină şi m-am mutat în capătul oraşului. N-am mai fost prin fostul cartier decât o singură dată când a trebuit să merg la dentist – am trecut pe strada care fusese „a mea” şi m-am uitat în fugă la fereastra fostei mele camere, acum cufundată în beznă. Afară era beznă şi frig de să nu dai un câine afară, iar eu nu mai stăteam acolo.

Week-end-ul ăsta m-am întors, deocamdată doar prin Grădina Icoanei şi împrejurimi, cu aparatul de fotografiat după mine şi cu ochii bine deschişi după detalii cunoscute sau neobservate până atunci. Unele lucruri au rămas la fel, altele s-au schimbat. La fel ca şi mine.

Dacă vă este necunoscut acest Bucureşti de care vă vorbesc aici şi vă atrage ideea unei excursii pe străzile lui cu istorie bogată şi clădiri (încă) frumoase, puteţi începe traseul din Piaţa Romană. De acolo se ajunge rapid în Piaţa Lahovari de unde se merge pe strada General Eremia Grigorescu care duce la Grădina Icoanei, un parc mic şi cochet, care acum 5-7 ani era lăsat în paragină. Acum e unul dintre cele mai plăcute locuri verzi din centrul capitalei.

Tot în zonă puteţi admira Şcoala Centrală (care a fost întâi Pensionatul Domnesc de Fete) pe strada care duce la Biserica Icoanei, construită pe la 1745-1750 pe locul unui mic schit de lemn; numele bisericii vine de la o icoană ferecată în argint dăruită de Constantin Brâncoveanu. Bănuiesc că şi numele Grădinii Icoanei se trage de la acelaşi obiect de cult – la început locul s-a numit Balta de la Icoana, apoi Maidanul Icoanei, ajungând până la urmă la numele actual.

Şi dacă tot eram în zonă am intrat şi la Deco-Flora, unde acum se vindeau brazi de Crăciun frumos mirositori, iar vara găseşti acolo zeci de flori, fie afară, la soare, fie în seră. Pe un alt lat al parcului este Teatrul Bulandra, la care mă uitam cu jind după ce mă mutasem în Bucureşti – mi se părea că n-o să ajung niciodată acolo, printre atâtea doamne şi domni în ţinute de seară.

Într-o altă zi, poate cu mai mult soare, o să-mi reiau plimbarea din punctul în care am lăsat-o şi, încet-încet, sper să învăţ mai multe despre istoria oraşului care m-a adoptat cu generozitate. Este oraşul meu, este locul unde mă simt acum acasă.


Cum se ajunge acolo: din Piaţa Romană, pe strada General Eremia Grigorescu, Bucureşti.