31
2011Herăstrău: à la recherche des montagne russe
Pornisem entuziasmată în weekend să descopăr Parcul Bordei. Îmi imaginam un crâng înverzit cu vedere spre lacul cristalin, mă rog, file de poveste, nu mai fusesem prin părţile acelea aşa că îmi puteam imagina orice.
Până la urmă, o dată ajunsă în faimosul Bordei, a trebuit să o şterg iute de acolo: pe de o parte lacul cristalin era de fapt o mocirlă infectă înecată în gunoaie, cu deja binecunoscutele pancarte care te avertizau să nu înoţi în lac (probabil ca să nu mori pe loc asfixiat), şi cu un gărduleţ de sârmă primprejur. Pe de altă parte micul lac, dacă pot numi astfel balta respectivă, nu poate fi înconjurat din motive de proprietăţi particulare care s-au întins până-n mal, cu nişte garduri serioase de peste 2 metri. Înspre stradă Bordeiul e mai îngrijit, cu bănci cuminţi înşirate pe alei, dar ce folos dacă priveliştea e urâtă foc?
Am traversat, deci, spre mai cunoscutul Herăstrău, care chiar dacă nu e fantastic de interesant, măcar nu-ţi oferă surprize olfactive. Nu ştiu, da-n oraşul ăsta chiar nu se simte nevoia unui parc de distracţii mai serios? Unde să mergi şi dacă ai mai mult de 12 ani şi să te dai cu-n montagne russe şi să ţipi până-ţi uiţi toate spaimele, să te învârţi cu o roată până nu mai ştii dacă eşti sus sau jos sau dacă e totul albastru? Da, ştiu, poţi avea aceleaşi senzaţii de ameţeală şi greaţă mergând cu autobuzul la o oră de vârf, vara, dar eu parcă tot un montagne russe prefer…
