Osemintele din centrul Bucureştiului

Ultimul weekend din noiembrie, am fost să caut o rochie pentru petrecerea de Crăciun, am şi probat vreo două, apoi la plimbare prin Centrul Vechi cu o oprire la un târg vintage organizat într-o discotecă; fiind destul de întuneric înăuntru, am plecat după o tură rapidă printre rochiţe, fuste şi broşe colorate.

În Piaţa Universităţii un adevărat şantier în faţa Universităţii, cu ziarişti zumzăind prin preajmă şi oameni trăgând cu ochiul prin gard; cineva remarcă “ce multe sunt!”. Mă uit şi eu – cele multe erau oseminte omeneşti, câteva în fiecare groapă. Îl rog pe paznicul de la intrare să mă lase şi pe mine înăuntru “un minut”. “De la ce ziar sunteţi?” mă întreabă el. “De la… niciunul”. Mă lasă totuşi, sfătuindu-mă să spun că sunt “de la presă” dacă îmi mai pune cineva aceeaşi întrebare.

Sunt multe gropi, unele au deja înălţimea unui om şi scheletele sunt vizibile, curăţate de către arheologii prezenţi. Osemintele aparţin, se pare, unui cimitir din secolul al XVI-lea, pe vremea aceea oamenii înmormântându-şi morţii în jurul bisericilor. 400 de ani mai târziu se începe construcţia unei parcări subterane şi se găsesc cele 40-50 de schelete.

Înapoi spre casă – în autobuz nişte gospodine discută despre murături, în timp ce o fată cu panglică-n păr spune foarte hotărâtă că nu vrea să meargă la Marinică. Cât despre mine întâmplarea asta m-a făcut ciudat de fericită, îmi amintesc de micul sicriu încă intact în care un copil şi-a dormit liniştit ultimul somn şi acel schelet atât de frumos cu mâinile încrucişate pe piept. 400 de ani trec într-o doară şi în noiembrie 2010 sunt scoase la lumină şi noi le privim uimiţi. Care o fi fost povestea acestor oameni?

Articole similare

• O după amiază în Herăstrău
• Ziua României
• Grădina Zoologică şi despre cum nu am fost la munte
• Cine este Doamna Ghica?
• Muzeul Ţăranului Român: treasure hunting cu obiecte comuniste