Parcul Titan, toamna

Miros de iarnă, zile friguroase şi o săptămână nesfârşit de lungă. Sentimentul unor lucruri care s-au sfârşit. Ciocolată cu iaurt şi căpşuni lângă un ceai fierbinte. Cineva încercând seara uşa de la intrare. Reparaţii şi constatarea banală că nu am în casă nici măcar o şurubelniţă cât de mică.

Târguială pentru nişte crizanteme. În parc o pisică cocoţată într-un pom ca să scape de un căţel care mi-a lins degetele (făcut pact cu duşmanul, da). Frunze, peste tot frunze, m-aş fi aruncat în ele dar adultul din mine s-a opus.

Laptop mort, sentimentul (iar!) că mi-a murit cineva apropiat, cu care am împărţit multe lucruri (şi chiar aşa a fost). Ubuntu şi dificultatea de a te obişnui cu ceva diferit. Pieţele pline cu verdeţuri – belşug dinaintea iernii – şi firele de iarbă care s-au pornit să crească tocmai acum. Ghidul despre Japonia (oare voi ajunge acolo?), cartea lui Bogza (ce crudă poate fi viaţa), tortul cu trei feluri de ciocolată. Balerinii pe care deja nu-i mai pot purta, siropul de tuse şi internetul mobil care mă scoate din sărite. Noiembrie. M-am cam săturat de toate.

Cum se ajunge acolo: Parcul Titan, strada Liviu Rebreanu, Bucureşti.

Articole similare

• O după amiază în Herăstrău
• Ziua României
• Grădina Zoologică şi despre cum nu am fost la munte
• Cine este Doamna Ghica?
• Muzeul Ţăranului Român: treasure hunting cu obiecte comuniste