04
2011Parcul Verdi: toamnă timpurie
Weekend-ul ăsta m-am gândit la o vară de acum câţiva ani şi la o dimineaţă de iulie, o sâmbătă, parcă. Rareori ştii ce însemnătate au lucrurile atunci când se petrec, deabia ulterior realizezi că, poate, dimineaţa aia de vară era doar prima piesă dintr-un puzzle mai mare care te va ţine ocupat mult timp şi-ţi va da ceva bătăi de cap, căci jocul nu vine într-o cutie, cu o imagine pe ea, ca să-ţi uşureze ţie viaţa, primeşti doar piese, multe şi mărunte, pe care trebuie să le pui cap la cap sau să le arunci cât colo.
Şi fără să-ţi dai seama eşti atât de prins cu potrivirea pieselor încât uiţi să te bucuri de joc sau să-l pui deoparte când simţi că te scoate din minţi. Vara aia am simţit-o ca pe o adevărată vacanţă, aveam primele piese din puzzle, dar nu hotărâsem nimic în privinţa lor.
Eram, deci, liberă, cum sunt numai oamenii tineri, câteodată, când lumea li se pare un loc ce promite nesfârşite lucruri minunate. Nu e nevoie de multe ca să te simţi aşa, mie îmi ajungeau un tramvai (5, de la piaţa Gemeni), un parc (Verdi) şi o piscina (Blue Ciel). Acolo îmi alegeam un şezlong lângă piscină, îmi desfăceam umbrela şi leneveam toată ziua, citind. Tocmai descoperisem realismul magic aşa că probabil îl citeam pe Márquez între o tură de bazin şi una de soare.
La întoarcerea acasă o luam pe o alee din parcul Verdi, lungă şi mărginită de castani înalţi, alee care-mi plăcea foarte mult, iar apoi, din piaţă, îmi alegeam nişte fructe. Era suficient ca să fiu fericită. După vara aia n-am mai mers nici la piscină, nici în Verdi. M-am gândit câteodată s-o fac, dar am lăsat gândul să se stingă, eram preocupată cu jocul meu de puzzle, nu vroiam să-mi amintesc cum fusese înainte.
Septembrie 2011. Vara s-a terminat, mă gândesc la aleea aceea care-mi plăcea, la jocul de puzzle pe care l-am pus deoparte, la mine. Toamna timpurie, colorată şi vie, îşi aşteaptă poveştile şi muzica ei proprie.
Ella Fitzgerald – My Funny Valentine
Cum se ajunge acolo: Parcul Verdi se găseşte pe bulevardul Barbu Văcărescu, după Zone Arena.





Gabriela Cimpoca
Mai intotdeauna toamnele sunt (prea)timpurii, uite, cum e si asta! Mai ales daca verile trec in fuga pe langa tine!
Anca
Cam asa…
Mihaela M
Toamna imi vine dor de duca…sa schimb jobul, sa plec din tara:)sa fac alta calatorie:)
Anca
Eu in schimb devin nostalgica… De calatorit am tot timpul chef, oricum