Nov

27

2011

Zona industrială Filaret-Rahova

Oraşul meu  Publicat de / 1 comentarii

Încă o excursie cu Bucureştiul meu drag, de data asta organizată de cei de la Asociaţia Zeppelin care pentru 30 de lei ne-au fost ghizi prin şase situri industriale la care în mod normal nu ai acces, ne-au hrănit (şi îmbătat un pic) la The Ark şi ne-au dat nişte broşuri foarte frumos tipărite.


Nu ştiu câte excursii de tipul ăsta se organizează în Bucureşti sau în România, dar pentru mine asta a fost prima: în afară de o vizită făcută inopinat moarei lui Assan acum vreo 2 ani şi o vizită la fabrica de pâine pe vremea când eram în şcoala generală, nu-mi amintesc să fi avut alte tangenţe cu mediul ăsta care e la fel de misterios pentru mine ca Londra ceţoasă a lui Jack the Ripper.

Sâmbătă dimineaţă, pe un frig groaznic, am pornit spre primul obiectiv: Uzina Electrică Filaret. Clădirea se găseşte pe Strada Candiano Popescu nr. 2, unde am mai stat un pic la poartă până când nenea paznicul a primit telefonul deschizător de uşi pentru grupul de 100 de oameni înarmaţi cu aparate foto.

Uzina e folosită în continuare, dar mai mult curtea – ca parcare pentru diverse maşini şi utilaje. Hala largă în care am intrat şi care nu e într-o stare foarte bună, adăpostea un mini-camion prăfuit de pe vremea lui Pazvante, din acela cu faruri mari şi rotunde şi bot pătrăţos. În rest nu era mare lucru, bătea vântul, cum s-ar zice.

Însă locul are o istorie, o poveste:

„În 1906 Compagnie du gaz de Bucarest deţinea concesiunea iluminatului comunal cu gaz produs la Uzina de Gaz Filaret (1871), concesiune ce urma să expire în 1908. Compania intenţiona să obţină un nou contract de concesiune şi a fost iniţial reticentă la propunerea de introducere a iluminatului electric. În cele din urmă, la insistenţele municipalităţii, acceptă necesitatea modernizării, se transformă în Societatea de Gaz şi Electricitate şi obţine concesiunea iluminatului public electric.

Societatea construieşte în perioada 1907 – 1908, pe terenurile proprii de la Filaret, în colaborare cu Societé du Gaz pour la France et l’Etrangère şi după proiectul inginerului francez Alin Lonay, prima uzină electrică comunală a Bucureştilor. Uzina era una de vârf la nivel european, dotată cu motoare Diesel Carels Frères de 675 cp. [...]

Clădirea iniţială, cu o alură romantică, executată în cărămidă aparentă, amplasată perpendicular pe strada Candiano Popescu, este extinsă cu un corp realizat în acelaşi stil şi dispus paralel cu strada. Acesta este la rândul lui prelungit în etape (ajungând la o lungime de cca. 120 m) odată cu creşterea consumului şi necesitatea instalării de grupuri mai mari. [...]

Considerată ca depăşită tehnic, uzina a fost dezafectată în anii ’70 şi golită de toate instalaţiile. [...] Unul dintre grupurile iniţiale Carels Frères şi elemente din tabloul de comandă sunt păstrate şi expuse la Muzeul Naţional Tehnic prof. Ing. Dimitrie Leonida din vecinătate. Aflate azi în proprietatea Electrica Serv, corpurile istorice ale Uzinei sunt utilizate ca garaj al maşinilor de intervenţie.” (Patrimoniul industrial ca resursă, Asociaţia Zeppelin)

Ce se va întâmpla cu această veche clădire? Poate se va reuşi să fie transformată într-un muzeu al energiei, ca parte dintr-un posibil viitor Parc Naţional al Ştiinţei şi Tehnicii în zona Filaret / parcul Carol. Ar fi mai potrivit, ţinând cont de istoria lui, decât să fie parcare neîngrijită pentru maşini.


Cum se ajunge acolo: Strada Candiano Popescu nr. 2, Bucureşti.