Cum se ajunge la Barcelona

În caz că nu aţi fost până acum la Barcelona, dar plănuiţi o vizită în oraşul lui Gaudi, găsiţi mai jos câteva informaţii care se pot dovedi de folos.

Transport: cea mai ieftină variantă rămâne Blue Air, în cazul în care vă plănuiţi vacanţa în timp, căci altfel s-ar putea ca biletele low-cost să fie mai scumpe decât cele de linie. Eu visam mai demult la un city-break în Barcelona, dar de fiecare dată când mă uitam după bilete acestea erau scumpe sau foarte scumpe, aşa că anul ăsta am fost mai prevăzătoare: mi-am luat biletele de avion în luna februarie pentru luna octombrie şi au costat doar 260 lei, cu toate taxele incluse (mai puţin bagajul de cală, de care eu nu am nevoie). În plus Blue Air zboară pe El Prat, aeroportul principal al Barcelonei.

Transferul aeroport – oraş. În cazul Barcelonei sunt mai multe opţiuni, dar cel mai simplu (şi ieftin) mi s-a părut a fi „aerobus”-ul A1 (de la terminalul 1) sau A2 (de la terminalul 2) care are capăt de linie în Plaza Catalunya. Face vreo 30 minute care mie mi s-au părut a fi 15 şi costă 5.30 Euro drumul.

Între terminale, dacă va rătăciţi (atenţie, Blue Air aterizează undeva departe de corpul principal al aeroportului), există un autobuz care vă duce gratis de la T1 la T2 sau invers. Eu am avut nevoie la plecare, după ce m-am panicat puţin când am văzut că zborul meu nu apare pe tabela de plecări – eram pe terminalul greşit.

Cazare: de obicei îmi rezerv cazarea cu mult timp înainte de a pleca undeva şi aşa a fost şi în cazul Barcelonei, însă cu vreo lună sau două înainte de plecare mi-am dat seama că era cam mare costul cu dormitul şi am căutat o opţiune mai ieftină. Soluţia s-a arătat imediat: AWA Barcelona Plaza Catalunya Hostel.

Hostelul în care am stat, susnumitul AWA, se găseşte pe strada Diputacio, la câteva străzi de Plaza Catalunya. Singura problemă s-a dovedit a fi cu numele străzii, pe care l-am uitat cu regularitate şi nu-mi putea aminti decât că începe cu litera „d”….desperado, dionisos?? Nu, Diputacio 251. Am plătit 10 Euro pe noapte pentru un loc într-o cameră mare, care s-a dovedit a nu fi cea mai bună dintre camerele lor. În ultima noapte, din pricina unui grup gălăgios de „trouble makers” spanioli, m-am mutat într-o cameră mică şi mult mai confortabilă.

Transport local: există atât metrou cât şi puzderie de autobuze, dar cel mai recomandat e să mergi… pe jos. Mai ales atunci când pleci la plimbare. Plaza Catalunya e piaţa centrală a oraşului cu multe autobuze care sosesc / pleacă de acolo. La Rambla începe tot din Plaza Catalunya, aşa că va puteţi imagina aglomeraţia şi agitaţia zonei…

Barcelona se pretează foarte bine atât pentru un city-break, cât şi pentru o vacantă mai lungă. Sunt multe de vizitat şi chiar dacă nu ai chef de alergat poţi să-ţi petreci tot sejurul pe plajă – baie se poate face şi în octombrie.

Sunt sigură, am văzut cu ochii mei :)