Oct

08

2011

Barcelona del Mar

Călătorii  Publicat de / 8 comentarii

Ajunsesem pe Rambla del Mar şi vroiam să mănânc şi eu, ca tot omul, ceva. Pe o parte a podului era prea mult soare care-mi bătea exact în ochi iar eu îmi uitasem ochelarii de soare acasă, pe cealaltă parte nu mai era niciun loc liber şi mă tot fâţâiam de colo-colo, doar-doar. În cele din urmă a plecat cineva, mă aşez, văd că se cară şi ceilalţi care stăteau pe bancă, şi încep tacticoasă să scotocesc prin geantă în timp ce în spatele meu ţipa de zor o alarmă.

Şi ţipă, şi ţipă, la un moment dat am zis să mă uit şi eu să văd ce se întâmplă, o fi arzând ceva, mă întorc şi observ în primul şi în primul rând că eram singurul om de pe partea aia a podului şi că toată lumea se strânsese cuminte în spatele unei bariere şi aşteptau ceva; într-un colţ un nene cu uniformă îmi făcea semn zâmbind să vin la el.

Da, alarma aia ţipase ca din gură de şarpe în ultimele două minute doar pentru mine, ca să mă trezesc şi să trec de partea cealaltă a barierei. Jumătate din podul din lemn aluneca într-o parte ca să lase să treacă iahturile, numai eu mai stăteam în calea bărcuţelor care vroiau să-şi ia zborul spre ape mai albastre. Trebuie neapărat să mă plimb într-o zi cu un vas din ăsta cu pânze, pare foarte mişto, că altfel nu-mi explic de ce pasagerii de pe iahturi fac cu mâna celor de pe ţărm şi zâmbesc aşa fericiţi.

Trei chestii mi-au mai plăcut în ziua aia, în afară de Barceloneta pe care v-am arătat-o deja şi unde am revenit şi a doua zi:

La Boqueria care-i o piaţă faimoasă de pe Rambla, piaţă din care mi-ar fi plăcut să cumpăr tot, dar tot ce aveau pe acolo, de la raci şi crabi care dădeau din lăbuţe până la sucuri proaspete, ciocolată şi dulciuri de nu ştiu câte feluri, legume al căror nume nu îl cunosc, fructe exotice, peşti care mai de care, cărnuri, brânzeturi, ah…numai bunătăţuri, raiul pe pământ. N-am mai intrat şi a doua oară că mă durea sufletul de ce vedeam pe acolo.

Apoi, pe Montjuïc, am descoperit într-o grădină că palmierii fac şi ei fructe ca nişte ciorchini galbeni, ba chiar am încercat să gust un fruct din ăsta, dar era cam fad şi nici nu vroiam să mor otrăvită prin Spania. Montjuïc e un deal mai accesibil decât Tibidabo, dar şi pe el se poate ajunge cu telecabina, aşa…pentru leneşii care n-au chef să urce câteva trepte printr-un parc foarte drăguţ plin cu cactuşi de toate formele şi mărimile (cactuşii mi se par foarte simpatici, aşa rotofei cum sunt ei şi plini de ace, ca nişte arici).

Ziua mi-am încheiat-o pe plajă unde, având în vedere cât de frig a fost zilele astea, aproape că nu-mi vine să cred că am fost, probabil că şi acum e tot cald acolo şi lumea se bălăceşte de zor în apă, da’ lasă că şi eu am dat azi drumul la aragaz ca să se încălzească în casă şi acum e aşa de caaaald şi bine şi dacă mă enervez fac şi-o baie, torn un borcan cu sare şi-mi imaginez că sunt la mare, sâc!