10
2011Béguinage de Bruges
Am dat zilele trecute peste o fotografie a lui Willy Ronis făcută la Beguinage-ul din Bruges şi mi-a venit să strig ”Am fost şi eu acolo, am văzut şi eu beghinele*!” (BEGHÍNă s. f. călugăriţă văduvă sau celibatară, din evul mediu, care, fără a fi pronunţat un jurământ, trăia în mănăstire, constituind confrerii caritative.).
© Willy Ronis
Vorba vine, căci acum ele sunt doar nişte simple călugăriţe benedictine; tocmai ieşeau din biserică, iar una dintre ele, destul de bătrână, susţinută de braţ de o soră mai tânără, s-a împiedicat un pic când a ajuns la o mică baltă, şi-a ridicat ochii şi-a râs – un râs de copil care tocmai a făcut o boacănă. Ah, ce linişte era acolo şi în ce căsuţe trăiseră beghinele astea…
Mă întreb dacă primăvara (pe care o tot pândesc în ultima vreme), când înfloresc narcisele printre copacii ăia înalţi, te lasă să şezi pe iarbă, să mănânci un sandviş şi să visezi…
