Bologna – între agonie şi… agonie

Mi-am dat seama recent că vara trecută nu am scris niciun cuvinţel despre unul dintre oraşele vizitate (chiar dacă fugar): Bologna. Despre care citisem o seamă de lucruri interesante, cum ar fi faptul că e mama şi tata mâncării bune de prin Italia (spaghetele bolognese vă spun ceva?). Dar şi menţionări repetate ale oraşului şi locuitorilor săi în Agonie şi extaz, de Irving Stone, o carte (cărţoaie) pe care m-am străduit să o citesc la un moment dat al vieţii mele în lipsă de cărţi mai bune. Pentru cei care nu au citit-o, Agonie şi extaz e biografia romanţată a lui Michelangelo, care M. a avut ceva treabă şi prin Bologna în viaţa lui de mare artist.

Ştiam deci că în Bologna găsesc spaghete şi nişte turnuri. Însă nu ştiam că voi (re)găsi atmosfera Gării de Nord bucureştene, mizeria, gri-ul de care uitasem cu desăvârşire după călătoria prin Toscana, imigranţii şi locurile/localurile dubioase. Am trecut prin centrul lor vechi care, nu zic nu, e cât de cât vizitabil, dar nu justifică o călătorie specială doar pentru asta.

Ca turist care doar tranzita Bologna, m-am bucurat când am găsit o librărie drăguţă unde se servea şi mâncare, ba chiar aveau la etaj un fel de magazinaş de delicatese de unde puteai cumpăra parmigiano, prosciutto crudo, etc., iar la parter era o cofetărie unde puteai citi ziarele în timp ce îţi savurai cafeaua, apoi ţuşti în librărie la cumpărat cărţi. Mie conceptul ăsta îmi place, că de asta ador Cărtureştiul. Dar cam asta-i tot ce mi-a plăcut, din păcate, dintr-un oraş care a fost mai frumos cândva.

Articole similare

• Kaprun & Salzburg – pe urmele marmotelor
• Prin Ardeal: Băile Bazna
• Viena, capitală imperială
• Budapesta – oraşul reunit de Dunăre
• Praga, “Bohemian rhapsody”