Dec

26

2011

Braşov – în căutarea zăpezii de Crăciun

Călătorii  Publicat de / 13 comentarii

Ce faci când ai pierdut spiritul Crăciunului, în oraşul tău zăpada refuză să vină şi ai prea mult timp liber la dispoziţie? Pleci tu în căutarea Crăciunului şi-a zăpezilor de altădată! Şi ce loc mai bun pentru asta decât Braşovul, care le are pe toate: muntele la doi paşi, un superb centru vechi şi-o cetate care veghează oraşul de sus?


Visam zăpadă groasă, albă, rece şi pufoasă, brazi încărcaţi de nea, râuri îngheţate bocnă, fulgi mari care să mi se topească în palmă, le visam pe toate pentru Crăciun şi realitatea era că nu urma să primesc nimic din toate astea în Bucureşti. M-am hotărât în seara de Ajun că trebuie să plec numaidecât a doua zi, altfel urma să am un Crăciun banal şi cenuşiu, cam ca cerul de deasupra Bucureştilor în ultimele zile din acest decembrie.

M-am trezit dis de dimineaţă, somnoroasă şi gata să mă dezic de propria-mi decizie din noaptea anterioară şi am luat trenul, căutând pe fereastră semne, oricât de mici, de zăpadă. Ploieşti: uscat ca-n palmă. Comarnic şi Sinaia: strat anemic şi neserios de zăpadă. Predeal: victorie! Strat grosuţ de zăpadă, cu posibilităţi de îmbunătăţire căci, da, aţi ghicit, la Predeal ningea! Şi ningea şi-n Braşov, nu chiar aşa cum îmi doream eu, cu fulgii ăia mari şi graşi, dar ningea: încet, albastru, ca de Crăciun.

Ca la orice mare festin, ziua a început cu un aperitiv – o urcare la Cetăţuie, a continuat cu felul principal – un tur al Pieţei Sfatului, Bisericii Negre şi străduţelor din jur, şi-a culminat cu desertul – cea mai plăcută plimbare de Crăciun pe care mi-aş fi putut-o dori, dacă mi-ar fi trecut prin cap să mi-o doresc: urcat cu telecabina pe Tâmpa, deasupra norului gros de ceaţă, privit oraşul (invizibil) de sus, de la Belvedere, şi coborât pe traseul serpentinelor, prin pădurea neasemuit de albă şi frumoasă.

Ah, zăpada de Crăciun dintr-o pădure prin care s-au plimbat doar câţiva alţi oameni şi nişte căţei, zăpadă care scârţâie şi-ţi îngheaţă degetele în timp ce ceaţa lăptoasă se strecoară printre copaci – trebuie să mergeţi acolo într-o zi ca asta ca să-mi înţelegeţi bucuria.

A fost frumos, mi-am dat drumul pe zăpadă pe curbele serpentinelor de frică să nu alunec dincolo de copaci, m-am speriat grozav de un pudel negru pe care cu colţul ochiului l-am confundat cu un pui de urs şi, aproape de finalul traseului, m-a depăşit la coborâre un nene alergând, acelaşi care mă mai depăşise cu 30 de minute în urmă, când alerga spre vârf (am menţionat că eu am urcat cu telecabina, da?).

M-am încălzit într-o cafenea drăguţă cu vedere spre Biserica Neagră, cu un capucino şi-un croissant cu ciocolată în faţă, am dat o raită pe la tarabele de lângă bradul cel mare (da, inclusiv la cea cu vin fiert!) şi i-am invidiat un pic pe oamenii care locuiesc în Braşov.

Nu, n-am avut anul ăsta brad, sarmale sau cadouri. N-am fost nici pe lista „copiilor” cuminţi, nici pe cea a celor obraznici pentru că n-am fost, de fapt, pe nicio listă. Dar am avut ceva mai grozav decât toate astea: o călătorie care să-mi umple sufletul de bucurie şi mulţi fulgi de nea dansând în jurul meu :P


Cum se ajunge acolo: un bilet cu trenul regional (fostele trenuri personale) costă 22.5 lei şi face o veşnicie la întoarcere, când nu-ţi mai doreşti decât să ajungi acasă. La dus drumul e de 4 ore.

Telecabina funcţionează zilnic de la 10 la 15.30 (programul de iarnă, probabil), biletul pentru un drum costă 9 lei, dus-întors 15 lei. Se poate urca/coborî şi pe jos pe două trasee: traseul serpentinelor (1-1 ½ ore) şi treptele lui Gabony (1 oră).