Sep

26

2010

Cambridge | It’s raining, man!

Călătorii  Publicat de / 9 comentarii

Cambridge era pe lista mea de destinaţii dorite şi visate, o Veneţie care are, în loc de nenumărate palazzi italiene, un număr impresionant de colegii faimoase ce se întind pe malurile râului Cam. Universitatea de aici este a doua ca vechime în Regatul Unit, după Oxford, fondată ca o replică la acesta din urmă. Isaac Newton, Charles Darwin şi Stephen Hawking sunt doar câţiva dintre oamenii de ştiinţă faimoşi care au studiat la Cambridge, aşa că nu poţi privi oraşul de 100.000 locuitori (dintre care aproximativ 25.000 sunt studenţi) ca pe o aşezare obişnuită; locurile sunt impregnate de istorie, şi nu e o istorie banală şi mucegăită, ci una vie, pe care o simţi la fiecare pas.

La Cambridge se ajunge uşor, în doar o oră cu trenul, de la Londra, fiind astfel o destinaţie perfectă pentru o zi. Eu am ajuns pe o ploaie măruntă şi fină ca o dantelă care m-a făcut să mă refugiez, înfrigurată şi cu o durere de cap îngrozitoare, într-o cafenea locală. Am stat acolo vreo două ore, eu, care de obicei fac tot posibilul să nu irosesc vreun minut din timpul alocat unei excursii; am băut o cafea imensă, m-am cufundat într-o canapea moale şi, cu muzica liniştitoare din cafenea, am adormit. Din când în când în local mai intra cineva, îşi comanda o cafea, un ceai, o prăjitură, oamenii îşi citeau ziarul, cartea, sau pur şi simplu îşi verificau emailul. Unii dintre ei erau poate profesori la una dintre facultăţi, alţii erau studenţi sau turişti, ca şi mine. M-am gândit că asta e modalitatea perfectă de a petrece o dimineaţă de duminică ploioasă, lăsându-te în voia lenei, a confortului, chiar a vremii aparent haine.

O plimbare pe râul Cam

Nu puteam rata o plimbare cu barca pe râul de la care Cambridge îşi trage numele: Cam. Durează aproximativ 45 de minute şi trece pe lângă cele mai importante puncte de atracţie ale oraşului, pe care le poţi vedea mult mai bine de pe râu decât dacă o iei la pas prin Cambridge, aşa cum aveam să observ ulterior. De parcă clădirile au fost construite pentru a putea fi admirate de pe apă, poduri, malul râului, şi mai puţin din stradă; de altfel, intrarea în colegii nu este permisă tot timpul şi nici gratuită nu este, aşa că varianta plimbării cu barca este de preferat. Se numesc “punts” şi sunt nişte bărci plate, asemănătoare gondolelor veneţiene, atâta doar că se manevrează cu o prăjină de lemn, şi nu cu o vâslă. Eu am avut noroc că a stat ploaia exact în alea 45 de minute şi m-am putut bucura de privelişti, de toamna abia sosită, de raţele care se bălăceau fără grijă pe lângă bărcile de pe râu, de cerul relativ prietenos, de faptul că aveam loc “în faţă” şi nu vedeam decât râul, facultăţile, bibliotecile, podurile, ş.a.m.d.

Toamna în Cambridge şi cugetări pe marginea subiectului în cauză

Pentru că toamna este înşurubată bine în Bucureşti şi nu numai, o să mai pun nişte fotografii făcute prin Cambridge, unde eu m-am simţit foarte bine şi m-aş fi simţit şi acum, dacă n-ar fi trebuit să plec între timp de acolo. Pe o vreme similară cu cea de la noi, dar care mie mi s-a părut mai romantică pentru banalul motiv că eram într-o mini-vacanţă şi nu pe drumul către casă-birou-metrou, am vrut să văd ce este în partea mai puţin turistică a oraşului, dincolo de ultimul debarcader unde începea un fel de ponton/stradă pietonală înfiptă în râu pe piloni de lemn. Am luat-o pe acolo şi am nimerit într-un parc învăluit într-o ploaie măruntă amestecată cu ceaţă, parc în care nişte englezi nepăsători jucau fotbal, fără să se sinchisească de umezeala din aer. Jur că asta mi s-a părut o idee grozavă (eu nu joc fotbal, dar chiar şi aşa…), anume să îţi vezi liniştit de plăcerile tale pe orice vreme ar fi; şi de ce, mă rog, ar trebui să ne stricăm ziua doar pentru că plouă?

Pe de altă parte mi-am dat seama că, din anumite puncte de vedere, vizitarea unor oraşe mici (şi cochete) poate fi mult mai faină decât vizitarea unor metropole, deşi eu până acum am fost un fan declarat al acestora din urmă; în oraşele mici ajungi, fără să îţi propui asta în mod expres, să descoperi şi cotloane ne-turistice unde poţi da nas în nas cu băştinaşii, adânciţi în activităţile lor de zi cu zi, pe când într-un oraş mare eşti aşa de agitat să bifezi cât mai multe dintre atracţiile turistice pe care acesta ţi le oferă la tot pasul încât abia mai găseşti timp să respiri, darămite să mai vizitezi şi vreo suburbie. Şi mie îmi place să scotocesc prin cotloane, să îmi bag nasul prin cartiere mărginaşe şi anonime, să trag cu ochiul la vreun detaliu nesemnificativ pe care alţii, poate, nu dau doi bani.

Revenind, era aşa o toamnă în Cambridge, cu tot cortegiul de neplăceri, încât mi-a plăcut, pur şi simplu, de ea.


Cum se ajunge acolo: Cu trenul în aproximativ o oră de la Londra, biletul costă 19 sau 21 de lire în funcţie de tren.