Jan

03

2012

Castelul din Heidelberg

Călătorii  Publicat de / 8 comentarii

Este principala atracţie a oraşului şi unul dintre motivele pentru care am ales să îmi petrec Anul Nou acolo: castelul din Heidelberg. Domină oraşul vechi de sus, de pe un vârf de deal, are o grădină care a fost considerată la vremea ei a opta minune a lumii (exagerat, totuşi) şi îţi oferă, de pe terasa sa, cele mai frumoase panorame cu oraşul vechi (Altstadt). Datorită lui orăşelul universitar, de altfel foarte pitoresc, este celebru în lumea întreaga şi asaltat de turiştii care vizitează doar castelul şi apoi pleacă repede mai departe, spre alte palate şi minunăţii.

Pentru că este un loc atât de romantic, mi-l doream iarna asta acoperit de zăpadă şi strălucind în lumina artificiilor de la miezul nopţii. N-a fost să fie: în prima zi a plouat mocăneşte încontinuu, iar umezeala şi frigul făceau tot posibilul să mă alunge undeva cât mai aproape de o sobiţă fierbinte sau măcar un ceai călâi. Dar aveam un plan şi o dorinţă la care mă gândisem îndelung, aşa că n-am renunţat uşor: am urcat aleea lungă care duce la castel (10 minute, dar se poate ajunge sus şi cu funicularul, aviz amatorilor) şi m-am pus pe colindat.

Castelul este mare, aşteptaţi-vă să petreceţi câteva ore acolo, mai puţin ar fi păcat. Fiind construit în mai multe etape, de persoane diferite şi stiluri amestecate, castelul nu are un aspect unitar, lucru care se observă şi cu ochiul liber când îl priveşti de pe malul râului Neckar. În plus, la un moment dat a fost abandonat şi sătenii de pe vremea aceea s-au apucat să care piatra ca să-şi construiască locuinţele proprii. Castelul e impunător, cred că ăsta e cuvântul care i se potriveşte, şi… roşu. De altfel, dacă te uiţi cu atenţie prin Heidelberg vei observa că mai tot ce a fost construit din piatră e roşiatic – o culoare specifică zonei – de la poduri, biserici, alei pietruite; până şi solul din Heidelberg e roşu-cărămiziu.

De pe terasă ai o privelişte minunată asupra oraşului vechi, cu podul de piatră traversând Neckar-ul, dealurile ridicându-se de o parte şi alta a râului şi fuioare de ceaţă răsucindu-se deasupra vârfurilor. Îmi pot doar imagina cum arată totul după o ninsoare abundentă… Probabil de asta mi-am cumpărat o vedere cu un Heidelberg înzăpezit, într-o seară de iarnă – aşa cum ar fi putut fi şi anul ăsta.

În preţul biletului pentru castel este inclusă şi o intrare la Muzeul Farmaciei şi una la Butoiul cel Mare. Deutsches Apotheken Museum a adunat mobilier folosit de farmaciile din secolele trecute, recipiente, ingrediente şi instalaţii pentru pregătit licori şi altele asemenea. Muzeul e mic, drăguţ şi interesant – de observat cum s-a trecut de la o mobilă în care borcănaşele stăteau la vedere la alta cu sertăraşe închise şi apoi iar la stilul cu rafturi expuse, că aşa cerea legea. A, şi existau şi femei-farmacist, dar acestea era călugăriţe şi reprezentau excepţia de la regula conform căreia femeilor nu li se permitea să înveţe o profesie.

Marele butoi sau Grosses Fass este exact cum îi zice şi numele un butoi imens care poate conţine peste 221.000 litri de vin, dar momentan nu mai ţine vin, ci turişti care se urcă pe spatele lui cu ajutorul unei scări şi apoi coboară pe partea cealaltă după ce au fotografiat butoiul din toate părţile. Personal nu am prea înţeles fascinaţia pentru acest Grosses Fass, dar deh…l-am fotografiat şi eu, la fel ca şi pe frăţiorul său mai mic, Kleines Fass.

Grădinile, care oferă şi ele panorame frumoase asupra oraşului, se pot vizita gratuit. E un parc terasat cocoţat pe o stâncă deasupra văii şi un loc preferat de localnici pentru o plimbare de după amiaza. Poţi coborî după aceea pe serpentine până în oraşul vechi, aproape de o piaţă cu tarabe cu cârnaţi sfârâind, turtă dulce şi gluchwein, aşa, ca să te mai dregi un pic după tot efortul depus.

Dar ca să vezi cel mai bine castelul trebuie să te îndepărtezi de el: podul sau malul opus al râului e un loc potrivit pentru asta – vei avea în faţa ochilor o imagine care îţi va rămâne în minte ca unul dintre locurile pe care ai fost destul de norocos să le vezi într-o viaţă.

Cum se ajunge acolo: cu trenul Intercity Stuttgart Heidelberg şi retur – călătoria durează 40 de minute, iar un bilet costă 19 Euro, trenurile circulă în fiecare oră. Până la Stuttgart puteţi ajunge cu un low-cost.