Căutând vara în Barcelona

Am lăsat o Spanie în care oamenii făceau baie şi plajă până seara târziu şi am regăsit un Bucureşti înfrigurat cu toate cele 10 grade Celsius oferite în timpul nopţii. În Barcelona mă tratam împotriva căldurii cu îngheţată şi răcoarea din Barri Gòtic, în Bucureşti mi-a îngheţat mâna pe clanţa de la uşa camerei (lăsasem geamul deschis), de-a trebuit să-mi fac repede o baie fierbinte şi un ceai aşijderea.

Ieri eram cu ochii după cişmele ca să-mi răcoresc mâinile şi să-mi astâmpăr setea, azi noapte am concluzionat în somn că va trebui să scot şi-o pătură ca să nu îngheţ de frig.

“Dincolo” mi-am blestemat zăpăceala de a-mi lăsa acasă ochelarii de soare şi costumul de baie, aici, azi, mă felicit că mi-am luat o zi liberă şi că pot lenevi cât să mă obişnuiesc cu noua stare de lucruri – când am plecat eu parcă era frumos şi cald şi-n Bucureşti, nu?

În Barcelona erau 26 de grade seara pe la 7; nu ştiu dacă aşa este de obicei sau e doar o altă vară indiană care s-a întins până în partea aia a Europei, însă oricum ar fi, e clar că vremea e mult mai blândă în colţul ăla de lume. Or fi fost magazinele pline cu tricotaje şi cizmuliţe, dar era destul să te uiţi la palmierii ăia care-şi fluturau frunzele-n vânt ca să te îndoieşti că în Barcelona vine vreodată iarna, că ar putea să ningă sau să fie, măcar pentru o secundă, frig şi urât.

Poate că este, dar eu o să ţin minte doar vara asta târzie de la început de octombrie, plimbările cu picioarele goale prin mare, valurile năzdrăvane care te udau până la genunchi, sarea şi nisipul care se lipeau de haine şi de suflet, surferii care căutau câte un val care să-i aducă la ţărm, lumina aia care se scurgea ca mierea peste nisipul auriu, mirosul de fructe de mare şi peşte, de flori, de aer ionizat, de vară. Ultimele semne de vară…