Oct

17

2010

Copiii din Ungra

Călătorii  Publicat de / 5 comentarii

La Ungra era încuiată poarta şi unii dintre noi au sărit gardul – de fapt ne-am strecurat printr-o despărţitură – în timp ce alţii au căutat omul cu cheia şi apoi am intrat cu toţii împreună în incinta bisericii.

Biserica fortificată din Ungra este cam părăsită, enoriaşii nu mai sunt, veneticii îi sar gardul şi o vandalizează. Doamna care îngrijea biserica s-a plâns de toate acestea şi i-a alungat afară pe cei 5-6 copii care vroiau să dea buzna în curte ca nu cumva aceştia să îşi ia nasul la purtare. Curtea bisericii are un aspect fragil şi învechit ca un trandafir pus cu grijă la uscat între filele unei cărţi vechi. Câteva tufănele, câţiva pomi aproape golaşi şi, desigur, turnul de la intrare.

În zidurile bisericii au fost ascunzători pentru grânet, acum astupate, pe vremea când grânele trebuiau pitite bine de cotropitori ca să nu mori de foame în iernile lungi. Gazda ne arată unde a fost turnul pentru slănină, ne spune de ce a fost înălţat zidul care împrejmuieşte cetatea, ne face turul micului muzeu în care se găsesc obiecte ţărăneşti, biblii vechi cu copertă de os, unelte şi păpuşi cu obraji bucălaţi. Nu se plăteşte intrare la Ungra, dar se acceptă donaţiile ce sunt folosite pentru conservarea unui lăcaş de care nu se mai îngrijeşte nimeni.

Pe tăpşanul de lângă cetate copiii s-au dezlănţuit acum, nu mai joacă fotbal pentru că au un auditoriu nou pe care vor să îl impresioneze, se rostogolesc la vale unii după alţii chicotind şi trăgând cu ochiul la noi, se îngrămădesc unul peste altul într-o veselie molipsitoare; doi dintre ei au nişte bice mici din care pocneau, iar altul se chinuia să umfle la loc mingea dezumflată şi toată lumea râdea în hohote. E grozavă fericirea asta a copiilor de clasa a treia şi a patra, copii cu haine zdrenţuite şi feţe murdare, care se rostogolesc pe coama unui deal.

E multă sărăcie la Ungra, se vede pe străzi şi pe feţele oamenilor, se vede că-s un pic altfel, că stau pe prispă şi cască gura la maşinile care trec, că venirea unui autocar cu turişti din Bucureşti e un eveniment, însă oamenii au fost cu toţii săritori, dincolo de curiozitatea lor ţărănească, au găsit-o rapid pe doamna care avea cheia de la biserică, copiii foarte mici au pozat fericiţi în poarta vreunei case, iar babele fotografiate s-au alintat, de la atâta atenţie primită.

Biserica din Ungra e mai puţin cunoscută şi poate va avea cea mai rea soartă, dintre toate bisericile vizitate până acum, soarta unui loc care alunecă încet, dar constant, în uitare, un loc pe care îl vor mai vizita doar copiii, în zilele lor libere de joacă şi râsete fericite.