13
2011Dún Laoghaire, o plimbare pe faleză
Dún Laoghaire, care se citeşte “dan liri” şi nu “dan louher” cum l-am stâlcit eu cu graţie când i-am întrebat pe nişte irlandezi cum ajung acolo, în ce tren să mă sui, şi alte asemenea lucruri interesante mai ales pentru ei, este o localitate estivală foarte populară de pe lângă Dublin.
Pentru cine n-a fost încă în Irlanda, capitala este conectată cu localităţile din jurul său printr-un sistem foarte bine pus la punct de trenuri suburbane – DART – care circulă foarte des de la un capăt la altul al câtorva trasee principale. Biletele sunt foarte ieftine, trenurile opresc în mai multe staţii din Dublin, aşa că este cea mai bună variantă de a vizita împrejurimile. Şi eu le-am tot vizitat, după ce m-am prins ce uşor este.
Aşadar, a doua zi dimineaţa am luat DART-ul spre Danlouher, cum i-am zis eu (sunt complet incapabilă să pronunţ denumirile în irlandeză, noroc că plăcuţele sunt bilingve peste tot şi irlandezii vorbesc toţi engleza).
Dún Laoghaire este un fel de Mamaie, cu o faleză lungă şi o mulţime de hoteluri, mai preţioase sau mai obişnuite, înşirate pe malul mării. De la nişte puştoaice care au stat lângă mine în gară la Dalkey (alt orăşel irlandez) şi care mergeau la Dún Laoghaire, m-am prins că se pot face şi cumpărături interesante pe acolo (una dintre fete îşi dorea să mănânce îngheţată şi să se uite la mare, cealaltă vroia să “buy things”, şi nu cred că se referea la îngheţată când spunea asta).
Eu n-am ajuns până în zona comercială pentru că, după o plimbare lungă pe faleză sub un vânt puternic şi rece care mi-a îngheţat jumătate din faţă, m-am gândit că aş putea să mai vizitez câteva orăşele din zonă şi am şters-o cu DART-ul spre Killiney, unde cică ar fi fost (şi chiar era) o plajă faină numai bună pentru plimbări.
