Aug

12

2011

Ferry to Helsinki

Călătorii  Publicat de / 5 comentarii

Ultima zi în Rusia şi în Sankt Petersburg trebuia să fie o plimbare uşoară spre feribotul St. Peter Line, care urma să mă ducă la Helsinki. În schimb am fost foarte aproape de a pierde legătura şi a-mi da toate planurile peste cap.


Prevăzătoare cum sunt am plecat din timp spre terminalul de ferry, care ştiam că este la Morskoi Facade (Marine Facade). Pe hartă văzusem scris undeva Morskoi nu ştiu cum şi am dedus că acolo trebuie să merg. Toate bune şi frumoase, mai puţin ziua respectivă – noroasă şi răcoroasă, cât să îţi strice cheful de plimbări.

Ajunsă la podul după care încep terminalele de ferry admir un vas Pullman, unde întreb de sus numitul Morskoi. Mi se spune s-o iau pe Bolshoy Prospekt, ceea ce şi fac, atâta doar că respectivul bulevard era îngrozitor de lung, iar eu căram un rucsac în spate.

Merg, merg, merg, oamenii devin tot mai rari, clădirile mai pustii, strada nu se mai sfârşeşte. Din când în când mai întreb pe câte cineva de Morskoi Facade, dar spre groaza mea nimeni nu pare să ştie nimic. Marine Facade? Tot nimic.

Continui cu inima strânsă şi după un lung drum pare că am ajuns aproape de mare. După colţ, Morskoi Vokzal, dar nu apuc să mă bucur când aflu că Morskoi Vokzal nu e totuna cu Morskoi Facade, care facade mi-e indicat într-o direcţie extrem de vagă, sugerându-mi-se mai degrabă un taxi care să mă ducă acolo.

După ce m-am învârtit în cerc preţ de minute bune, am avut brusc şi pe nepregătite un moment groaznic de panică – timpul trecea incredibil de repede, mergeam de ceva timp prin aceleaşi locuri pustii populate doar de depozite şi oameni care nu ştiau să mă îndrume, nu vorbeam rusă şi nici nu mai aveam timp să învăţ ceva şi, colac peste pupăză, mai aveam fix 16 ruble cash şi nu se zărea niciun picior de bancomat pe străzile alea.

Mă calmez şi hotărăsc să iau un taxi, singura mea speranţă să ajung la timp la feribot, aşa că o iau înapoi pe acelaşi Bolshoy Prospekt în căutarea unui bancomat şi a unui taximetrist rus.

Din nefericire, nu se zărea nici una, nici alta. Într-o doară mai întreb pe cineva de Morskoi Facade (da, ştiu că mă repet cu morskoi-ul ăsta, dar a fost o zi cumplită) şi, după ce la început nu a ştiut să-mi spună nimic, ulterior doamna respectivă se întoarce şi-mi spune să iau autobuzul 7, care mă va duce chiar acolo. 7? Minunat! Şi eram chiar lângă staţie şi 7 se apropia de mine.

Mă urc iute şi o întreb pe taxatoare de Morskoi Facade, ca să fiu sigură că n-ajung cine ştie unde. În discuţie se bagă două pasagere, una părea să ştie unde-i terminalul, taxatoarea avea dubii, în fine, se pare că sunt în autobuzul cel bun, mai trebuie doar să plătesc biletul care costă 21 de ruble.

Mă scotocesc de monede, nu le găsesc decât pe alea 16 de care ştiam, încerc să o înduplec pe doamna taxatoare dar ea este, ca toţi funcţionarii ruşi, de neînduplecat. Twenty one, îmi tot repetă, incredibil, nu ştie engleză, dar ştie să numere în engleză, oprim într-o staţie şi trebuie să cobor, aproape cu lacrimi în ochi de oboseală, stres şi supărare. În plus, nici aici nu zăream vreun bancomat şi iar ar fi trebuit să merg pe jos cine ştie cât până aveam să găsesc unul, dacă aveam să găsesc.

Nu apuc să cobor bine că una dintre pasagere mă trage de rucsac să urc înapoi că e în regulă, ea şi cealaltă doamnă pun banii împreună şi-mi plătesc biletul de autobuz, zbirul de taxatoare mă lasă în pace iar eu nu mai ştiu cum să le mulţumesc. N-a vrut niciuna să primească alea 16 ruble pe care le mai aveam la mine (cu care aveam să mă şi întorc acasă, i le-am dat până la urmă mamei, ascunse în matrioska).

După vreo 5 minute ajungem într-o staţie din care se vedeau, printre blocuri, multe feriboturi uriaşe, şi una dintre doamne îmi face semn să cobor, acolo e Morskoi Facade. Locul e incredibil, nu l-aş fi găsit niciodată de una singură: o fâşie lată de nisip auriu desparte cartierul de blocuri de terminalul de ferry.

La intrare pe şoseaua care ducea la terminal mi se cer actele şi răsuflu uşurată: St. Peter Line e acolo, ancorat la mal, iar pe lângă mine trec vâjâind maşini şi autocare – eram singura care mergea pe jos până la terminal, oamenii normali se duceau cu taxiul.

În rest, la vapor e ca la avion: check-in, control paşapoarte, control bagaje, îmbarcare. Lângă scară nişte muzicanţi cântau de zor iar eu eram aşa de fericită că am găsit feribotul încât totul mi se părea încântător. Cabina era confortabilă şi aveam două colege de cameră dintre care una nu vorbea engleză, dar avea în schimb o pălărie roz cu boruri largi.

Inspectez punţile şi ajung, bineînţeles, pe una pe care accesul era interzis, apoi îmi găsesc locul perfect pentru a privi plecarea: o bucată însorită de punte unde se găseau şezlonguri negre – în faţa mea marea strălucea cenuşiu.

Călătoria cu vaporul a fost perfectă, vasul cu 9 etaje se mişca silenţios încât nici nu mi-am dat seama când am plecat, a durat apoi o oră să ieşim din Golful Finlandei, pe o porţiune îngustă pe unde treceau toate navele, în şir indian. Apusul e grozav pe mare, am stat pe punte până am îngheţat de frig, bucurându-mă de privelişti, de aer, de marea înspumată.

Neapărat, dacă aveţi ocazia, mergeţi cu feribotul pe mare, e o experienţă cu totul deosebită. Şi nu, n-am avut rău de mare, în cabină m-am simţit mai degrabă ca în avion, aceleaşi zgomote şi vibraţii, dar de data asta într-un pat moale în care am dormit dusă până a doua zi dimineaţa, când m-am trezit la Helsinki :)


Cum se ajunge acolo:Sankt Petersburg – Helsinki cu vasul Princess Maria, St. Peter Line. Se pleacă din Sankt Petersburg la ora 20.00 şi se ajunge în Helsinki la ora 8 dimineaţa, ora locală. Biletul a costat 65 de Euro, cabină interioară cu patru paturi (sunt cabine separate pentru femei / bărbaţi).

Existau şi bilete mai ieftine, dar eu n-am mai găsit. St. Peter Line e singura companie care operează pe ruta asta, dar mai există operatori care vând bilete (la suprapreţ) pe navele lui St. Peter Line.