Golden skin in Golden Sands


(Melia Grand Hermitage)

Nimic nu te vindecă mai bine de toate cele rele decât marea, nisipul fierbinte, soarele; bălăceala în apă sărată şi pielea arsă de soare combinate cu mâncarea şi somnul bun reuşesc să te smulgă din cochilia aia albicioasă în care zac gânduri fetide şi anemice cocoloşite peste iarnă.

După numai 2 ore de plajă te simţi parcă un om nou, renăscut, până şi pielea capătă un miros mai pârguit. Dintr-o dată foamea este, după fiecare baie, aproape patologică, fără să te simţi ghiftuit după aceea. Ba dimpotrivă, ai mai mânca un calup de îngheţată seara târziu, tu, care nu demult numărai caloriile din iaurtul degresat de la ora 5.

Am stat numai 4 zile la mare, în teambulding, şi după numai astea 4 zile îmi aminteam ca prin ceaţă de o viaţă lăsată baltă în Bucureşti, de o casă şi un pat în care n-am dormit niciodată aşa bine ca pe malul Mării Negre; de vină o fi salteaua moale sau doar aerul ionizat?

Dar să nu ne îmbătăm prea tare de poezia mării – Golden Sands e o staţiune estivală ca multe altele, cu hoteluri mai bune sau mai rele înşirate pe ţărmul mării, cu tarabe pe aleea principală şi un bazar mai spre “centru”, dar şi câteva baruri kitschioase gen Turnul Eiffel bulgăresc la scară mică şi corabia piraţilor.

Plaja e însă numai bună, nisip fin cam peste tot şi o relativă pace – a se citi fără răcnete à la roumanie “ia nămoluuu”, “ia porumbuuu”, etc., fără boxe care să-ţi urle-n timpane şi familii care încing o horă pe malul mării pe ritmuri de manea. Dintre distracţii regret una singură – parasailing, o paraşută trasă de o barcă cu motor (60 leva); zborul deasupra mării trebuie să fie foarte mişto!

În sfârşit, a venit şi ziua în care a trebuit să plecăm, adică ieri, şi să (re)facem drumul lung spre casă; iarăşi aceleaşi opriri la benzinărie, podul peste Dunăre, vama, Bucureştiul. Astă noapte a plouat torenţial, azi e toamnă. Măcar bronzul mi-a rămas, ca amintire efemeră a soarelui…

Cum se face parasailing…