Mar

14

2011

Howth – privind marea de sus

Călătorii  Publicat de / 2 comentarii

Howth, iniţial doar un mic sat de pescari, acum un orăşel destul de animat (şi vizitat) cu un centru vechi, un cartier rezidenţial, dar şi un castel, Howth Castle (pe care din păcate nu l-am găsit, deşi în căutarea lui pornisem), este o peninsulă mărişoară din apropiere de Dublin.

După ce am coborât pe Windgate Road, tot ce îmi mai doream era să ajung pe malul mării, lucru care s-a dovedit la început imposibil: diverse ferme şi proprietăţi îmi barau drumul, şi eram cu ochii în patru după o cărare care să meargă până pe plajă. Am găsit-o, în cele din urmă, fără să am habar că aceea nu era o simplă cărare, ci făcea parte dintr-un traseu marcat pe stâncile de pe malul mării.

Sunt, de fapt, 3 trasee de dificultăţi diferite, iar eu îl alesesem pe cel mai greu şi cel mai lung: 10 km până aproape de oraş unde, discretă şi vopsită în alb, se găsea casa în care a locuit pentru câţiva ani poetul William Butler Yeats.

Am început plimbarea lângă un turn Martello: în stânga mea nişte stânci magnifice de pe care, din când în când, mai dispărea câte un om; întâi am crezut că te urci pe acea cărare temerară şi apoi te întorci înapoi, dar o dată ajunsă sus am băgat de seamă că drumul se continua tot mai departe: aceste stânci roz-albicioase, turnul, pustietatea, marea, totul de o frumuseţe atât de pură încât uitai că te aflai la o distanţă relativ mică de port, de Dublin, de oameni. Din când în când mă intersectam cu câte un localnic, nişte alergători, o doamnă care-şi plimba câinii, un nene cu aspect de fermier, dar niciun turist prin partea aceea a peninsulei.

Mai târziu, ajunsă spre capătul traseului, când deja începea să se răcească şi să se lase înserarea, m-am întâlnit cu tot mai mulţi excursionişti; lumea începea traseul, aşa cum şi era firesc, de la capătul dinspre Howth, fără să ştie că acelea nu erau cele mai tulburătoare locuri. Erau, în schimb, puzderie de păsări gălăgioase care cuibăreau pe stânci, iar pe cărarea înaltă întâlneai, din când în când, câte o băncuţă pentru cei care doreau să privească marea. Aşa s-a încheiat călătoria prin Irlanda, privind marea de sus…