Jul

22

2011

Înapoi în Golful Pescarilor sau jurnal de plajă şi apă sărată

Călătorii  Publicat de / 9 comentarii

Prima zi – Postcard views

Eu am locul meu la mare, un mic golf pe care l-am botezat anul trecut “al pescarilor”, pentru că acolo îşi au baza nişte pescari şi bărcile lor vechi. Cum am ajuns m-am dus direct acolo, şi aşa plaja “cealaltă” gemea la ora aia de turişti care se călcau în picioare.

Anul ăsta, nu ştiu de ce, distanţele mi s-au părut mult mai mici, hop-ţop de la gară la pensiune, apoi ţop de la pensiune până în golf. Locul meu secret nu mai era aşa secret, pare-mi-se – câteva cearşafuri se întindeau pe plajă, dar suficient de răzleţite cât să pot respira şi eu. A, şi era linişte, iar în faţa ochilor mei mijiţi de soare pluteau nişte bărci pescăreşti care arătau cam aşa:

A doua zi – The rock

Dimineaţa. Mi-e lene să merg prea departe, aşa că mă opresc pe plaja obişnuită unde găsesc cu greu un metru pătrat de nisip liber pe care să-mi întind cearşaful. Sunt aproape de apă, ceea ce mai târziu se va dovedi neinspirat căci, la un val mare şi nărăvaş, bucata mea de pânză se va umple de apă, nisip şi alge. Noroc că se apropie ora prânzului şi oamenii mai pleacă spre hotelurile lor, aşa că reuşesc să mă mut un pic mai sus pe nisip. Dar locul mă plictiseşte şi plec.

După masă. Plajă pe o bucată îngustă de ţărm ros de valuri, ceva oameni, dar nu ca pe cealaltă parte. Deasupra mea malul e numai straturi-straturi de rocă calcaroasă găurită de vânt şi ploaie. Totul arată cam aşa:

Nu se prea poate sta acolo, soarele lasă o umbră lungă şi nişte musculiţe enervante mă scot din minţi. Stau precum copiii cu picioarele în apă şi privesc ciorba aia cum vine spre mine şi mă udă de sus până jos. În lipsă de ceva mai interesant gust o algă verde: sărată, aţoasă, cu miros de mare.

A treia zi – After the rain

Ploaie. Apoi plimbare pe malul mării – o mare învolburată, noroioasă, cu valuri care se sparg furioase de ţărm, dar strălucesc precum opalul în depărtare. În golf marea arată aşa:

O pasăre mare, neagră, se scufundă cu îndemânare după peşte şi prinde cam de fiecare dată ceva. Stau pe nişte trepte şi privesc valurile spărgându-se sub mine, pasărea neagră, pontonul spart şi murdar. Miroase puternic a alge care putrezesc, a iod şi sare. Aş putea sta toată ziua aşa, dar iese soarele şi peisajul se schimbă.

Closing

O mare pustie şi sălbatică e ca un colţ de rai chiar şi când înoată alge şi meduze translucide. Şi totuşi, ce monoton e totul, cum aştepţi cu sufletul la gură să pleci de acolo, să ai ceva de “făcut”…tot soarele ăla care parcă îţi topeşte creierul şi te vlăguieşte…la un moment dat e şi asta de ajuns.