13
2011Insula Dalkey
După ce cobori pe Vico Road care leagă Killiney de Dalkey printr-o serie de proprietăţi cu aer mediteraneano-californian (pentru latitudinea la care mă aflam vegetaţia din această zonă s-a dovedit a fi specifică, mai degrabă, zonelor calde) ajungi la o răscruce unde ai două opţiuni: spre oraş sau spre mare. O iau spre mare şi, după vreo sută de metri, cobor printr-un mic parc până am o vedere perfectă asupra insulei Dalkey.
Este insula pe care o vedeam din Killiney, cu ruinele sale care s-au dovedit a fi un turn Martello (un fort construit în imperiul britanic prin secolul XIX, deci fără nicio legătură cu celţii, deh), turn cu care m-am reîntâlnit în Howth, a doua zi.
Insula este acum nelocuită, dar au rămas ruinele unei case şi ale unei biserici (măcar asta am nimerit-o); se pare că acum 6000 de ani (!) trăiau oameni pe insulă, iar biserica din piatră datează de prin secolele IX, X, când vikingii au folosit insula ca bază pentru expediţiile lor prin regiune. Cât am stat eu cu ochii pe insulă, împreună cu o familie cu 3 copii care s-au cocoţat pe o stâncă s-o vadă mai bine) am zărit şi-o barcă acostată la mal, cu nişte canotori, presupun, care se fâţâiau pe mal. Ah, cât i-am invidiat! Aş fi vrut tare-tare mult să mă plimb pe insula aia mică şi verde şi pustie…
Pe malul mării – case; într-o vilă albă un domn citea o revistă într-un balcon cu vedere la mare & insulă. Ce viaţă au unii oameni…
