05
2011Kintzheim şi Castelul păsărilor de pradă
În ultima zi petrecută în Alsacia îmi propusesem să vizitez un castel: Château du Haut-Koenigsbourg. Găsisem o broşură la recepţie şi mi s-a părut un loc fain de vizitat, mai ales că nu era foarte departe de Strasbourg: nu trebuia decât să iau trenul până în Sélestat şi de acolo un autobuz care mergea direct la castel. Ce nu scria pe broşură e că respectivul autobuz nu circula decât în weekend şi, uitându-mi în jurul meu, o dată ajunsă în gară, puteam înţelege de ce – eram singurul turist de pe acolo. Să mă întorc în Strasbourg nu mi s-a părut a fi o opţiune şi nici Sélestat nu părea a fi foarte interesant în comparaţie cu vecinul său Colmar, aşa că am decis să merg pe jos până la castel, sau măcar să încerc.
Se zăreau nişte dealuri în depărtare cu castele în vârf, aşa că nu părea foarte greu. Ca întotdeauna, distanţele estimate ochiometric sunt mult mai mari în realitate: am ajuns la Kintzheim (5 km de la Sélestat), iar de acolo o tăbliţă mă anunţa că mai sunt 13 km până la castelul Haut-Koenigsbourg – imposibil să pot parcurge drumul ăsta dus-întors într-o zi, aşa că m-am reorientat spre castelul păsărilor de pradă, a.k.a. La volerie des aigles.
Se ia un castel (de data aceasta castelul din Kintzheim) şi se populează cu specii de păsări de pradă: vulturi, ulii, şoimi, condori; majoritatea păsărilor nu sunt ţinute în cuşti, ci stau cocoţate pe o buturugă, legate cu un lanţ, şi se uită placide la tine; se pare că cele mai multe s-au născut în captivitate, castelul având şi un centru de reproducere, primul care a fost înfiinţat în Franţa.
Eu era cât pe ce să ratez şi castelul ăsta, era târziu şi programul se termina pe la 4 după amiaza; am găsit totuşi poarta deschisă, casieria închisă (biletul e 9,5 Euro) şi m-am plimbat peste tot. Vulturii sunt mari şi puternici şi chiar dacă ştii lucrul ăsta tot eşti surprins când îi vezi în realitate, privindu-te circumspect cu ochii lor excepţionali care zăresc un biet şoricel din înaltul cerului. Doar condorul din Anzi avea o căsuţă îngrădită şi părea trist şi plictisit. La castel se organizează de două ori pe zi spectacole cu păsările de pradă; nu l-am prins pe ultimul, dar l-am văzut pe unul dintre îngrijitori antrenând un şoim: cât de libere trebuie să fie păsările în zbor, doar cer şi înălţime şi posibilităţi infinite…
