La Varna, din păcate

Lucrurile stau aşa: în ultima zi petrecută la bulgari vroiam să ajung până la Kaliakra – ştiţi care, locul ăla mişto de dincolo de Vamă, cu stânci ce aproape te roagă să le fotografiezi şi o mare adâncă. În principiu să ajungi acolo nu-i o mare scofală, din Golden Sands se organizează chiar şi excursii de o zi pentru cei fără maşină, cu condiţia să te trezeşti de dimineaţă şi să achiţi vreo 30 leva.

Eu de trezit nu m-am putut trezi pentru că sunt leneşă şi mă informasem cu o seară înainte la recepţia hotelului dacă sunt autobuze spre Kaliakra şi mi se spusese că da, da’ să merg eu întâi la Varna, la autogară, să iau de acolo un autobuz, că direct din Golden Sands nu e nimic. Zis şi făcut, staţia de autobuz mi se spusese că e colea, pe stânga străzii. Găsesc, mă duc, văd că scrie Aquapolis şi stau jumătate de oră în staţia greşită, până mă lămureşte un bulgar ce şi cum. Nu-i nimic, the day is long, timp avem, găsim până la urmă staţia corectă.

Şi încep să stau, şi stau, şi stau, timp în care trec vreo 4-5 autobuze cu numărul care nu mă interesa pe mine, trec vreo 100 de taxiuri din care 50 încetineau în dreptul nostru ca să-şi ofere serviciile de şoferie, iar vreo 3 taxiuri au oprit alături pentru negocieri mai serioase. Unul dintre şoferi a stat, nu exagerez, 40 de minute la discuţii în bulgară, germană, engleză, se mai ducea omul spre mijlocul şoselei, poate se vedea vreun muşteriu, nu, nimic, iar înapoi la cei din staţia de autobuz, poate-poate pică ceva.

Într-un final un cuplu de bulgari cedează – întâi ea şi apoi el, de după o semn de circulaţie mai iese o tanti şi se urcă toţi în taxi şi se duc spre Varna. Nu şi eu, care nu vroiam decât în autobuzul 409, care autobuz n-a vrut să vină deloc timp de o oră şi jumătate. În cele din urmă m-am plictisit, m-am urcat într-un autobuz oarecare şi am plecat spre Varna.

Prima oprire – catedrala, chestia cenuşie de mai jos; imediat cum intrai înăuntru te lua în primire părintele care te întreba de unde eşti, cum te cheamă, te binecuvânta cu un şomoiog de busuioc – frumos, apoi îţi arăta ligheanul cu donaţii – nu aşa frumos. În interior pe fiecare metru pătrat pe care se putea lipi ceva, adică aproape peste tot, pe icoane, pe pereţi, pe becuri, lipite bileţele cu “foto 6 leva”, “foto 6 leva”. Pentru că am mai văzut biserici ortodoxe la viaţa mea n-am făcut nicio “foto 6 leva” şi am mers mai departe.

Peste drum de catedrală este biroul de informaţii unde o tanti bine intenţionată m-a îndrumat oarecum greşit aşa că pe la ora 13.00 eram nervoasă, lihnită de foame, obosită şi…tot în Varna. Dacă e Varna, hai să vedem Varna atunci!

Oraşul e un fel de Mangalie, dar fără far şi cu mai multe cafenele. Are o zonă pietonală cu un aer puternic provincial, dar cu câteva faţade drăguţe. Are mare, îngheţată bună şi autocare Hop-On/Hop-Off (or fi existând d’astea şi pe litoralul nostru?) Are vreo două muzee (n-am fost), delfinariu, aeroport şi se întinde pe malul mării până hăt departe.

După jumătate de oră de plimbare m-am dus înapoi la Golden Sands unde urma să aflu că necazurile mele nu luaseră sfârşit, căci din greşeală am coborât undeva hăt, departe, şi a trebuit să merg câţiva km pe jos. Nu ştiu cine mă blestemase în ziua aia de mi-a mers totul pe dos, dar la sfârşit m-am răzbunat cu o plajă şi o baie cum se cuvine într-o zi cu soare, căci din staţiunile estivale nu se poate evada, nu există scăpare cu niciun chip, nu, nu şi nu.

Varna – zona pietonală:

Articole similare

• Kaprun & Salzburg – pe urmele marmotelor
• Prin Ardeal: Băile Bazna
• Viena, capitală imperială
• Budapesta – oraşul reunit de Dunăre
• Praga, “Bohemian rhapsody”