Lisabona, sob pesadas nuvens

Lisabona e construită pe malul râului Tejo, aproape de gura vărsare a acestuia în Oceanul Atlantic, poate de aceea ai permanent senzaţia că te afli pe malul mării, survolat de pescăruşi, sub un cer schimbător ca o zi de mai… Doar cele două poduri, 25 Aprilie şi Vasco da Gama, care leagă cele două maluri, îţi reamintesc că e vorba de un râu.

Am ajuns în Lisabona seara târziu, după un zbor de peste 4 ore; din taxi nu am apucat să văd decât palmieri, case cu azulejos şi străzi liniştite. A doua zi, dimineaţa, am constatat că mă aflam foarte aproape de centrul oraşului – se zărea, în vârful unui deal, castelul Sao Jorge. Străzile, mai degrabă pustii, m-au condus către piaţa Dom Pedro şi, de acolo, în Praça do Comércio, de unde ai o vedere frumoasă către râu. Peste tot, case cu faţada din azulejos, faianţă pictată, în general în albastru, şi o linişte incredibilă pentru capitala unei ţări.

Lisabona nu este un oraş aglomerat şi agitat – probabil acesta e primul lucru care îţi sare în ochi: portughezi pălăvrăgind liniştiţi pe stradă, în faţa vreunei pastiserias sau cervecerias, fado cântându-se în staţiile de metrou, tramvaie trecând lent pe câte o stradă în pantă. În Portugalia timpul pare a avea o altă valoare şi o altă unitate de măsură. şi, cu toate că era începutul lui iulie, în Lisabona erau maxim 29 de grade la prânz iar vântul adia permanent.

Ca să ajungi la castelul Sao Jorge fie iei tramvaiul 28 care urcă până sus, fie urci încet traversând Alfama, vechiul cartier portughez. Vă recomand a doua variantă, farmecul Lisabonei stă în cartierele sale cu case înghesuite, cu mici curţi interioare, rufe întinse la uscat deasupra străzii, multe trepte şi magazinele modeste care vând te miri ce fleacuri.

Pentru cumpărături mergeţi în Baixa, un cartier turistic, dar liniştit, sau în centrul comercial Amoreiras, care se află destul de aproape de aeroport, căci, la fiecare două minute, puteai vedea aterizând un avion.

A doua zi am părăsit zona centrală a oraşului şi am luat trenul până la Turnul Belem. Am trecut pe lângă Monumentul Descoperirilor, o construcţie impresionantă, aşezată pe malul râului. Cerul s-a întunecat brusc, anunţând o furtună zdravănă, după norii groşi şi cumpliţi care atârnau deasupra unui deal din apropiere. Turnul Belem e o mică bijuterie stilizată, mai înalt însă decât te-ai aştepta, privindu-l de jos. Trebuie să fi urcat 5-6 etaje până în vârf, unde vântul bătea atât de puternic încât nu îţi doreai decât să ajungi cât mai repede aproape de malul pietros şi plin de crabi minusculi ai râului Tejo.

La Mănăstirea Jeronimos, fiind duminică, am prins un concert de muzică religioasă, gospel şi flamandă. Lumea asculta vrăjită, nici măcar ploaia scurtă nu a reuşit să ne împrăştie, iar norii crunţi care apăsau cerul s-au împrăştiat ca şi cum ar fi fost o himeră.

În partea opusă a oraşului, lângă podul Vasco da Gama, se găseşte un cartier cu totul diferit de Lisabona tradiţională. Construit pentru Expo ’98, este un loc al distracţiilor: clădirile sunt moderne, există săli de concerte, un Oceanorium, un mall, o telecabina care te plimbă dintr-o parte în alta pe deasupra apei; într-un parc un bărbat plimba în lesă un iepure cu pălăriuţă pe cap.

Lisabona este pentru cei care adoră plimbările tihnite şi mâncarea bună, vinul de Porto, clima blândă şi limba dulce a Portugaliei.

Articole similare

• Kaprun & Salzburg – pe urmele marmotelor
• Prin Ardeal: Băile Bazna
• Viena, capitală imperială
• Budapesta – oraşul reunit de Dunăre
• Praga, “Bohemian rhapsody”