Mar

08

2009

Madrid – în inima Peninsulei Iberice

Călătorii  Publicat de / 1 comentarii

Primăvara aceasta am început-o în Madrid; pe când în Bucureşti iarna încă nu îşi dăduse sufletul, în Madrid copacii înfloriseră pe lângă muzeul Thyssen-Bornemisza. Dar să încep cu începutul … cu noaptea lungă petrecută pe aeroport, cu dimineaţa îngemănată cu noaptea, cu străzile încă întunecate, cu răcoarea zilei care îmi îngheţase respiraţia, cu pustietatea de pe străzi. Oamenii nu se lăsau văzuţi, doar vaci la fiecare colţ de stradă, vaci pictate, vaci stilizate, vaci cu aripi angelice. Singurul local care era deschis şi care promitea să aibă mâncare era, straniu, plin ochi cu oameni gălăgioşi a căror bună dispoziţie şi chef de vorbă m-a făcut să îi consider prea agresivi, iar oraşul neprimitor.

În acea primă parte a zilei am văzut o bună parte din Madrid: de la Plaza Mayor, îngropată încă în noapte, la Plaza de la Cibeles, de la Plaza de la Puerta del Sol, pe străduţele înguste cu plăcuţe pictate şi casele colorate până când, dintr-o dată străzile s-au aglomerat brusc: de oameni, de tarabe, de lucruri, lucruşoare, obiecte vechi, noi şi fără vârstă – El Rastro, bazarul în aer liber. Stradă după stradă pe care era din ce în ce mai greu de trecut, unde puteai găsi orice, de la colivii la măşti de gaze, papuci, tablouri, cărţi, oglinzi şi miniaturi.

Plaza Mayor – din nou. De data aceasta nu un spaţiu golit de lumină şi viaţă şi sunet, ci unul strălucitor, cu cafenele pline de turişti, cu buchinişti, artişti, colecţionari de cărţi poştale prezentându-şi marfa, turişti fotografiind Casa de la Panaderia.

Muzeul Prado – unul dintre cele mai faimoase muzee din lume este căminul lui Velasquez şi Goya. Muzeul Reina Sofia găzduieşte pictură contemporană şi nu numai. Guernica lui Picasso atrage toate privirile, dar un alt tablou mi-a rămas în minte, “hope”: o pânză complet albă tăiată în două de o crăpătură neagră. Aceasta e speranţa – nonculoare, nonentitate. Însă Thyssen-Bornemisza a fost adevărata încântare: pictură flamandă, Monet, Van Gogh… cel mai frumos Van Gogh din Spania.

Duminică – Parque del Buon Retiro – soare – lume – muzică – plimbări cu barca pe lac – muzică – fotbal – dans – copaci înverziţi – raţe – picnic – Español – parc de distracţii – tinereţe – primăvară.

Gara Atocha: o seră într-o gară. El Corte Ingles. Monasterio de las Descalzas Reales. Apoi, Palacio Real: sala tronului, curtea imensă şi panorama asupra oraşului; poţi vedea munţii în zare, cu crestele înspumate.

În Campo del Moro eşti întâmpinat de păuni gălăgioşi care mătură aleile cu coada lor pictată cu ochi eliptici. Sus, către palat, o caleaşcă se plimbă pe alei, însoţită de câţiva călăreţi. Ziua se încheie în Principe Pio, mall şi staţie de metrou cu trenuri plecând în toate direcţiile.

A doua zi – plimbare prin Retiro, Palatul de Cristal cu straniile sale sfere – ciorchine – fulgi de nea care îmi amintesc de Solaris. Soarele arde, o iau din nou pe la Principe Pio, mă rătăcesc în jurul gării încercând să găsesc drumul spre parcul din vârful dealului – Parque del Oeste cu al său Templo de Debod adus din Egipt. La sfârşit – Plaza del Toros, unde se ţin coridele. Seara mai am timp să îmi iau rămas bun de la Plaza Mayor şi o întind spre aeroport.