May

28

2011

Mănăstirea Polovragi

Călătorii  Publicat de / 3 comentarii

A fost bine că m-am dus în excursie, chit că pentru asta m-am trezit la 5 dimineaţa şi-am ajuns înapoi în Bucureşti pe la 10, chiaună de oboseală. În primul rând cred că cei mai fericiţi au fost plămânii mei care n-au mai respirat noxele groase de Bucureşti. Dom’le, în afara capitalei aerul miroase în general frumos, a iarbă, balegă şi flori, a pământ şi stupi, nu a camioane fumegânde, transpiraţie de metrou şi plastic încins.

În al doilea rând pentru că atunci când mergi mai multe ore cu maşina începi să (te) gândeşti la tot felul de lucruri la care de regulă n-ai chef şi / sau timp să te gândeşti când eşti acasă, aşezat comod pe ceva moale. Te uiţi în curtea unui om şi la rufele lui întinse la uscat şi hop îţi aminteşti ceva-cineva-cândva; mai mergi un pic până la un pod în reparaţii şi iarăşi te pocneşte meditaţia; eu, cel puţin, aşa fac pentru că n-am răbdare să citesc tot timpul şi nici foarte vorbăreaţă nu sunt.

În al treilea rând pentru că locuri noi = lucruri noi = oameni noi = impresii noi = amintiri noi = o viaţă măcar cu o fărâmă mai bogată. Da’ pentru asta trebuie să ţii ochii deschişi şi să te miri, măcar un pic, de cele ce le vezi.

Ca să ajungi la mănăstirea Polovragi treci printr-o serie de sate frumuşele şi sărăcuţe, cu case cu grădină în faţă, salcâmi peste tot şi dealuri în spate; un singur nume am reţinut – Drăganu – de mers odată la plimbare pe acolo, pe lângă casele jupuite de tencuială, lăsând să li se vadă coastele de lemn vechi, împletite pe diagonală.

La Polovragi, la mănăstire, livezile mărginesc calea de acces, cu cvasi obişnuiţii stupi într-o parte; două curţi mici, una pentru biserica principală, acum în renovare, şi una pentru o altă bisericuţă, mică şi veche, în cealaltă. Locuinţele călugăriţelor sunt într-o clădire mare şi făloasă, cam la fel ca maşinile SUV ale preoţilor. În zare se văd Cheile Olteţului, aşa că nu te poţi plânge de privelişte, este frumos.

Lângă poarta mănăstirii obişnuitul comerţ cu nimicuri, iar lângă tarabe o băbuţă dormitează lângă o găletuşă cu brânză, în timp ce pe tăpşan vacile pasc netulburate. Ah, România…