Merele lui Cristian

Până când am ajuns la Cristian vremea s-a îndreptat de tot şi n-a mai fost decât o zi minunată de toamnă, cu tot cortegiul de culori şi fructe răsfirate şi miros de frunze uscate. Biserica din Cristian are aerul unei grădini secrete îngrijite cu mult drag; chiar şi din afară îşi păstrează o aură romantică, poate şi pentru că pe lângă biserică trece un pârâu cu 2-3 podeţe şubrede deasupra lui, cu arbori înalţi prin preajmă.

În curte mulţi meri de diferite soiuri, cu fructe dulci ce putrezesc prin trifoi netulburate de nimeni. Pe ziduri iedera a lăsat hieroglife numai de ea înţelese, iarba e grasă şi necălcată de picior de om, florile înconjoară biserica din toate părţile.

Urc în turn, urcuş greu căci turnul e înalt şi semeţ, cu scări abrupte din lemn; cumva reuşesc să ating balustrada proaspăt vopsită în negru, dar nu contează, priveliştea e spectaculoasă de acolo, de sus, se văd până şi munţii în depărtare. Bătrâna care are grijă de biserică se plânge că nu mai are cine să vină la slujbe, comunitatea e mică, oamenii împrăştiaţi prin lume, însă biserica e proaspăt renovată cu sprijinul celor plecaţi în Germania, merele frumos strânse grămadă într-un beci, lângă sforile de ceapă dulce, şi zidarii meşteresc de zor undeva, în curte.

E frumos la Cristian, îţi vine să te apuci de cules mere roşii sau galbene şi să citeşti despre aventurile cavalerilor mesei rotunde, la umbra unui zid.

Articole similare

• Kaprun & Salzburg – pe urmele marmotelor
• Prin Ardeal: Băile Bazna
• Viena, capitală imperială
• Budapesta – oraşul reunit de Dunăre
• Praga, “Bohemian rhapsody”