Micul Trianon – de la Versailles la Floreşti, Prahova

Am ajuns la Floreşti după amiaza, când soarele părea că vrea deja să apună. Conacul, actualmente o ruină pe care scrie mare ”Pericol de prăbuşire”, a fost construit acum un secol de către Grigore Gheorghe Cantacuzino, a.k.a. Nababul. El l-a angajat pe arhitectul I. D. Berindei, acelaşi care a construit palatul familiei din Bucureşti de pe Calea Victoriei, astăzi Muzeul George Enescu. Construcţia imită Micul Trianon de la Versailles, iar planul era ca palatul să aibă 365 de camere, câte una pentru fiecare zi a anului. Fastuos, nu?

Din păcate conacul nu a avut un destin prea fericit: după moartea lui G. G. Cantacuzino în 1913, izbucneşte Primul Război Mondial – conacul este ocupat de armata germană care, deşi a admirat arhitectura palatului, a confecţionat obuze din învelitoarea sa de aramă. Cutremurul din 1940 l-a afectat şi el, conacul fiind părăsit şi apoi prădat de către hoţi, ruşi şi localnici, fiind o vreme CAP, apoi abandonat definitiv.

Doar turnul de apă în stil medieval pare a fi într-o stare mai bună, dar se pare că acest lucru se datorează faptului că a fost interzis accesul în interior – fusese şi el folosit, o vreme, pe post de toaletă publică şi ghenă. Lângă conac a supravieţuit o anexă a proprietăţii Cantacuzinilor – clădire care este acum sanatoriu pentru tuberculoşi.

Aşa a ajuns palatul construit pentru fiica lui Cantacuzino, Alice, o ruină, e drept – una cu coloane frumoase (10, după planul arhitectului Berindei) – şi copaci care încearcă să străpungă grămada de moloz care domneşte în mijlocul clădirii. Pereţii care se mai ţin în picioare s-au îmbolnăvit – o ciupercă fitofagă îi roade ca un cancer, iar în parcul dendrologic pasc în linişte animalele, vara.