Milano, drapat în ceaţă

Nu sunt foarte multe locuri de vizitat în Milano, dar mie oraşul mi-a plăcut – este sobru, înceţoşat şi înveşmântat în tonuri de gri, indiferent şi politicos. Domul este piesa de rezistenţă, este simbolul unui oraş eminamente industrial şi pragmatic, un oraş în care “moda” îţi defilează pe sub nas pe umerii unor doamne ‘bine’ care se duc la cumpărături îmbrăcate în Gianfranco Ferrè şi Sonia Rykiel.

Domul, construcţie uriaşă cu nenumărate arcade, turnuleţe, statui care îl împodobesc în exterior, este surprinzător de auster în interior. Duminică fiind, am asistat la o parte din slujbă şi, la sfârşit, am primit hostia (azima) cu gust de hârtie pergamentoasă ce mi s-a topit în gură. Am urcat apoi pe acoperiş (la propriu), şi m-am plimbat printre arcadele gotice: ceaţa groasă plutea peste oraş în timp ce jos, la picioarele noastre, zeci de oameni cu umbrele se agitau dintr-o parte în alta. în piaţă vânzători de boabe de porumb, vânzători de poşete, mulţi vânzători de umbrele – nu am văzut în niciun alt oraş atâţia oameni făcând cu comerţ cu umbrele, la fiecare colţ de stradă era cineva care se oferea să îţi vândă una, cu mâner de lemn sau pliabilă şi roz. Din loc în loc câte un “temporary shop” cu haine de firmă, menite să îţi însorească zilele cenuşii, ceea ce şi reuşesc să facă, cu brio.

Castello Sforzesco este o construcţie absurdă, cu ziduri groase şi ferestre disproporţionat de mari, o curte care poate adăposti o mică armată şi un şanţ adânc de apărare pe care pot naviga lejer câteva bărci mai mărişoare. în spatele castelului – un parc cu un aer englezesc-romantic, cu câteva raţe rătăcite şi Arco Della Pace, spre capătul opus.

Se întunecă repede în Milano, iar aerul greu şi rece te împinge spre casă, spre locuri populate şi calde, precum galeria Vittorio Emanuele II sau cafenelele din jur.

Articole similare

• Kaprun & Salzburg – pe urmele marmotelor
• Prin Ardeal: Băile Bazna
• Viena, capitală imperială
• Budapesta – oraşul reunit de Dunăre
• Praga, “Bohemian rhapsody”