Aug

18

2011

Minsk – ghid de supravieţuire urbană

Călătorii  Publicat de / 19 comentarii

Eram un pic îngrozită de vizita mea la Minsk. Mai întâi pentru că nu aveam cazare. Apoi pentru că, la 25 de minute de la plecarea trenului din Vilnius ne-am oprit la graniţa cu Belarus unde, într-o gară mică, s-au urcat foarte mulţi oameni cu feţe care de care mai dubioase: mutre necioplite, bărbaţi raşi chilug cu feţe de rusnaci, toţi cu câte o bere în faţă – toate astea nu făceau să îmi mărească angoase vizavi de această vizită.

Mai mult chiar, îmi perindau prin minte tot felul de scenarii apocaliptice – când vecinul meu a plecat pentru o clipă lăsându-şi bagajul lângă scaun am început să mă gândesc că acolo poate fi o mică bombă pe punctul de a exploda şi mă dojeneam că n-am trecut-o pe mama la “emergency contact person” pe ultima pagină din paşaport (pe care oricum deabia o descoperisem).

Apoi, apropiindu-ne de Minsk, am început să-mi imaginez o gară pustie roind de aurolaci unde urma să aştept dimineaţa cu ochii-n patru, aşa că mă uitam lacom după lumini sau orice alte semne de oraş mare şi civilizat.

Dar ajungem la Minsk şi respir uşurată: gara nu este doar un loc civilizat, dar seamănă mai degrabă cu un mall, aşa spaţioasă cum e. La etaj găsesc o sală de aşteptare deasupra căreia exista un loc de joacă pentru copii cu tot felul de dinozauri şi jucării uriaşe.

Nu a trecut mult şi mi-am luat rucsacul în braţe şi, punându-mi capul pe el, am adormit imediat. M-a trezit la un moment dat o atingere uşoară pe umăr: un poliţist stătea lângă mine şi-mi spunea ceva, eu, buimacă încă de somn, i-am dat un răspuns lung în engleză care l-a cam buimăcit – s-a uitat o clipă la mine cam nedumerit după care mi-a făcut un semn că acolo nu se doarme.

M-am uitat la ceas. Trecuse exact o oră de când adormisem şi, dacă tot fusesem trezită, mi-am zis să rezolv măcar problema biletului pentru Kiev. Aveam deja biletul de bază, dar era nedatat şi fără un loc rezervat, aşa că îmi trebuia un supliment pentru cuşetă.

Întâi m-am dus la una dintre case şi-am explicat ce vreau fluturând hârtia cu traducerea în rusă. Doamna mi-a răspuns şi, văzând că nu pricep, mi-a scris pe hârtie ceva legat de 200 de m. Am mers la o altă casă 200 de m mai încolo şi am dat peste o domnişoară şi mai nedumerită.

Engleză nu ştia, cu biletul meu nu ştia ce să facă, aşa că a chemat-o pe colega ei şi împreună s-au tot sfătuit şi au dat telefoane preţ de câteva minute bune. În cele din urmă, după multe explicaţii în rusă din care era evident că nu înţeleg nimic, domnişoara are o idee strălucită: ia telefonul mobil şi intră pe internet, pe Google translator. Numai ce-o văd că butonează frenetic şi-mi scrie ceva pe o hârtie pe care mi-o dă foarte mulţumită de ideea avută. Pe hârtie erau scrise frumos următoarele cuvinte: “for a floor of hour”. What?!?

Apoi trece mai jos “21.00″ şi din una în alta deduc că trebuie să mă prezint la ora 21.00 ca să-mi ridic suplimentul ăla, trenul plecând jumătate de oră după aceea. “Aşa târziu?”, mă lamentez eu în continuare. “Da, da!”, mă asigură ea. “Şi cât costă?” insist eu. Domnişoara butonează calculatorul şi îmi trece pe hârtie un preţ foarte mare. “Dar nu se poate!”, nu mă las eu, “am deja bilet” şi încep să flutur insistent hârţoaga pe care mi-o cumpărasem în România.

Existenţa biletului le descumpăneşte din nou pe cele două femei, se sfătuiesc între ele, se mai dau nişte telefoane, apoi mi se face semn să aştept acolo. Of, era deja trecut de miezul nopţii şi nici vorbă să fi rezolv ceva în alea 20 de minute. După câteva secunde domnişoara părăseşte casa de bilete, vine lângă mine şi-mi face semn să o urmez.

Mergem împreună în afara gării spre o altă clădire mare cufundată în întuneric, mai puţin ghişeul la care stătea o altă fată care, incredibil, vorbea limba engleză! Şi vorbea chiar foarte bine, ceea ce nu înceta să mă mire.

Da, biletul meu e ok, îmi mai trebuie o rezervare de loc. Da, se poate acum, nu la ora 21, cum mi se spusese iniţial. Da, găsesc loc mult mai ieftin decât mă aşteptam şi da, am bilet la cuşetă pentru Kiev şi noaptea care vine voi dormi şi eu, în sfârşit, într-un pat!

Mă întorc în sala de aşteptare unde mai am de aşteptat câteva ore până la venirea dimineţii. Între timp poliţiştii şi soldaţii care patrulau periodic prin gară devin un pic mai îngăduitori cu oamenii (mulţi) care aşteptau câte un tren care pleca ba spre Moscova, ba spre Odessa sau cine ştie ce destinaţie din fosta URSS, aşa că nu te puteai plictisi de prea multă linişte.

Răsăritul soarelui mă găseşte cam obosită şi imediat ce se face lumină o şterg spre oraş.

Minsk, capitală socialistă

Dimineaţa devreme oraşul e încă adormit, dar prima impresie de metropolă aerisită şi ordonată se va menţine şi mai târziu. De la gară porneşte un bulevard imens în stil socialist cu clădiri “victoria comunismului” din loc în loc, totul e mare, grandios, în culori cafenii.

Pe străzi sunt destul de mulţi soldaţi, ofiţeri sau miliţieni într-un oraş în care, probabil, rata criminalităţii e destul de mică. Şi deşi am plecat spre Belarus cu atâtea prejudecăţi, oraşul mi-a plăcut: dincolo de marele bulevard impersonal şi grandios descoperi un alt oraş, unul cu personalitate, biserici frumoase şi clădiri elegante.

Pentru început, fiind dimineaţa devreme, m-am oprit la un Mac unde am comandat o omletă (omlet), că asta reuşisem să înţeleg din tot meniul ăla chirilic (şi în Belarus Mac-ul are mulţi adepţi).

Apoi am luat-o la pas prin oraş, mi-am mai luat ceva bun de prin supermarket, tot timpul chinuindu-mă cu banii ăia ai lor care sunt foarte mari (ca zerouri, nu ca valoare), 1 euro fiind cam 7000 de ruble belaruse. Eram astfel posesoarea a vreo 145.600 ruble belaruse, adică a aproximativ 20 de Euro.

Spre deosebire de Rusia, în Belarus n-am văzut nici picior de turist, în afară de ale mele. Ori erau foarte puţini şi nu ieşeau în evidenţă, ori pur şi simplu lumea nu prea merge acolo (lumea occidentală), aşa că aveai un sentiment liniştitor că numai tu te bucuri de frumuseţile unui loc nedescoperit încă. Şi când te gândeşti că iniţial nici nu inclusesem Belarus pe traseul meu imaginar către Rusia, ci îl trecusem de nevoie, pentru că nu sunt trenuri directe din Vilnius către Bucureşti.

Aş fi ratat un oraş interesant şi mai altfel decât majoritatea.


Cum se ajunge acolo: nu există zboruri directe şi nici trenuri directe. Pentru avion se face minim o escală, iar pentru tren acesta se schimbă în Kiev.