Mogoşoaia, iarna

O plimbare agreabilă la Mogoşoaia: vizitatori puţini, zăpadă multă şi neatinsă, vreme destul de bună (ningea lin, dar fără urme de soare pe cerul pâclos).

Copacii din parc sunt minunaţi iarna – crengi uriaşe răsucite, trunchiuri cu scoarţă albă sau pătate cu steluţe, multe scrijelituri. Linişte, doar câteva păsări mici cu cioc portocaliu. Ce-mi place la Mogoşoaia e că domeniul e foarte bine îngrijit – faţă de anul trecut când am fost ultima dată am văzut că au montat nişte bănci, una chiar sub copacul sub care mă adăpostisem pentru picnic (mă rog, eu aş fi preferat să-mi lase copacul în pace, e un arbore mai… sălbatic, nu unul domestic, cu băncuţă). Şi într-un mod egoist mă bucur că nu multă lume dă cu nasul pe acolo, domeniul păstrându-şi astfel farmecul său oarecum desuet.

Ce nu-mi place este obsesia asta a oamenilor de pază cu “nu e voie să fotografiaţi”, “nu aveţi voie să fiţi aici”: în partea dreaptă a palatului, cum ieşi pe portic, e o suprafaţă care a fost amenajată recent; acolo unde anul trecut era un maidan care-i ţinea companie statuii lui Lenin, s-a amenajat acum un mic lac artificial cu un podeţ din lemn deasupra, plus locuri de joacă pentru copii şi câteva terenuri de tenis, copaci plantaţi recent… e frumos.

Două gherete stau de pază pe acolo-şa. După ce mi-am băgat nasul peste tot, după ce am trecut şi micul pod pe care n-aveam voie să trec că era legat cu panglici, după ce am fotografiat tot ce vroiam, ba chiar mai mult de atât, după ce începusem să mă gândesc la plecare că îmi era şi niţel foame, s-a trezit şi-un nene dintr-una dintre gherete să-mi spună că îmi ia aparatul (?!), că n-am voie să fac fotografii pe acolo. Da’ nu e nicăieri nici cea mai mică urmă de anunţ că n-ai avea voie să fii acolo. Presupun că nu-s aşa mulţi curioşi ca mine să inspecteze fiecare bucăţică şi nu s-au mai deranjat să facă asta.

În rest, repet, e frumos la Mogoşoaia şi iarna, deşi eu sper în secret că ăsta e ultimul weekend cu zăpadă, că mi-a cam ajuns…