09
2011Moscova subterană – vizită oficială la metrou
Aţi văzut cu toţii, cred, acele ppt-uri de succes cu imagini de la metroul moscovit: “luxul”, “extravaganţa”, “candelabrele”…ruşii ăştia chiar au staţii de metrou care arată ca nişte săli de bal?!? Păi… cam da, dar numai câteva din cele 182 de staţii, câte are Moscova.
Cum ultima mea zi în Moscova era mai degrabă de relaxare, decât de alergătură, îmi propusesem să “bifez” doar două obiective micuţe: o vizită la taica Lenin acasă şi una la metrou. Cu Lenin n-am avut succes pentru că, în vacanţă fiind, m-am trezit şi eu cât se poate de târziu şi până am ajuns în Piaţa Roşie se făcuse 12 trecute fix, prea târziu pentru mausoleul lui Lenin unde programul se încheie la ora 13 (intrarea e însă gratuită, dacă vă va tenta vreodată să îi vedeţi mumia).
Am plecat, astfel, spre metrou. Mai mersesem cu trenurile lor, experienţa fiind mult diferită de cea bucureşteană, dar nu din pricina candelabrelor, ci din cauza adâncimii staţiilor spre care cobori ca spre mină, pe nişte scări rulante pe care stai minute bune până ajungi jos, la peron.
Mă întreb ce se întâmplă când se strică scara rulantă, singurul mod de a ajunge la tren, căci la noi se strică foarte des şi n-au nici a douăzecea parte din lungimea celor moscovite. Iar la capătul de jos al scării rulante stă o tanti într-o gheretă mică, cu nişte monitoare lângă ea, şi dacă n-ai plătit cumva biletul de metrou te înhaţă de guler chiar acolo, de faţă cu toată lumea, şi te trimite sus pe altă scară nesfârşită, cel puţin aşa îmi imaginez eu.
Revenind la candelabrele noastre, citisem pe Wikipedia că staţiile care trebuie vizitate sunt: Komsomolskaya şi Novoslobodskaya pe linia ring-ului, Kropotkinskaya pe linia roşie şi Mayakovskaya pe linia verde. La prima staţie, Komsomolskaya, m-am simţit cumva înşelată în aşteptări căci mi s-a părut a arăta foarte banal, dar de fapt sunt două staţii care comunică între ele; imediat ce ajungi într-a doua te întâmpină o imagine precum cele de mai jos.
Dintre cele 4 staţii doar Kropotkinskaya nu mi s-a părut a merita să fie pe listă, aşa că n-am mai fotografiat-o. Pentru 28 de ruble (0.70 Euro) cât costă o călătorie cu metroul, merită să vă rezervaţi una-două ore ca să vedeţi cu ochii voştri staţiile astea frumoase.
Komsomolskaya:

Novoslobodskaya:

Mayakovskaya:






Claudia Mihaila
Impresionant de-a dreptul!
nami
Cat lux, nenica! Dar frumos.
Nu prea ne-ai vorbit despre oameni. Cum ti s-au parut?
Anca
O sa vorbesc si despre oameni
Munteanu Cristina
Wow, ce poze superbe! CHiar ca sunt uimita ca au pastrat statiile de metrou asa cum sunt, si par adevarate sali dintr-un castel sau dintr-o casa veche.
Liliana
Eu chiar vroiam sa te intreb daca se poate fotografia, auzisem ca nu e voie. Cel putin in Sankt Petersburg, era NU acum vreo 4 ani …
Anca
Mie nu mi-a spus nimeni nimic, si o faceam in vazul lumii cu ditamai aparatul. In Sankt Petersburg n-am facut poze la metrou, nu mi s-a parut asa interesant…
Bogdan
OHEMGI arata ca un mall de lux.
badge®
Ai fotografiat din mână sau de pe trepied?
Anca
Din mana, nu-mi place sa car trepiedul, mai ales in calatorii…
alicee
Foarte frumoase fotografiile, nota 10
Anca
Multumesc
Narcisa
bănuiesc că e şi foarte curat, nu?
Anca
La metrou? Da, se vede si in prima poza o tanti cu un aparat din ala care “linge” pardoseaua
Mihaela Mihai
Foarte frumoase fotografiile..felicitari:)
Anca
Multumesc