23
2010Muzeul Iulia Hasdeu / “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons”
Iulia a murit la 19 ani. A fost un copil grăbit, la 8 ani absolvea clasele primare, la 11 gimnaziul Sf. Sava, iar la 16 ani se înscria la Sorbona, devenind prima femeie din România care studiază acolo. Peste doi ani apar primele semne ale tuberculozei.
După moartea fiicei sale, Bogdan Petriceicu Hasdeu rămâne neconsolat. El construieşte la Câmpina castelul Iuliei, “Marele Templu”, cum îl numea. Hasdeu, care comunica cu fiica sa prin şedinţe de spiritism, primeşte de la fiica sa moartă planurile construcţiei. Fundaţia castelului are forma unei cruci, iar edificiul are trei turnuri. Deasupra uşii sunt sculptate blazonul familiei cu deviza familiei Hasdeu: “Pro fide et patria”. Mai sus, Ochiul Divin încadrat în triunghi.
Încăperea principală este încărcată de simboluri. Intrările sunt protejate de către uşi din metal care au rolul de a nu lăsa spiritele rele să intre. Ferestrele au oglinzi. Iar tavanul, iniţial având pictat cerul cu stelele, a fost modificat de către comunişti: o spirala roşiatică se întinde de la un capăt la altul. Într-o altă cameră este celebra gaură în perete, pe unde spiritul trebuia să intre.
O inimă de Evă, enigmă-n veci profundă!
Din foc divin şi amestec din tina cea imundă;
Protee fără nume, ce logica dezminţi
Deşartă sau prea rece, sau clocot de dorinţi!
Sub vraja frumuseţii, ori dulcea ta zîmbire,
Ascunzi tu suferinţă, ruşine, sau iubire?
În clara ta privire, de visuri încîntată,
Pot eu citi, femeie, de vei fi plîns vreodată?
Ah, ce perverşi ai ochii, surîsul nu-i timid
Sub fardul ce sclipeşte s-ascunde mai nimic,
Sub finele dantele ascunzi, făr-de mustrare,
Defectele, şi-n taină, porniri spre desfrînare!
La tine totul este spoială sau mascat:
Ţinuta, vorba, faţa şi glasul afectat
Căci tot ce nu-i minciună tu-nfrunţi cu viu răspăr:
Minciuna pentru tine e unic adevăr!
Faţadă-i tot la tine şi prefăcătorie
Şi chiar a ta ştiinţă e doar cochetărie.
Spre a trona mai bine, voind să ne uimească,
Şi-ndeosebi să placă!
E vanitatea-ţi dragă!
Să placi… pentru aceasta ţi-ai da viaţa-ntreagă,
Ţi-ai da averea, pruncii şi cinstea, de se cere,
Şi totul pentru-o biată [şi] ridicolă plăcere!
Cochetăria-ţi este virtutea cea suavă.
Ea în femei se naşte: în tine, doamnă gravă,
În tine ţărăncuţă, cu faţa-mbujorată,
În tine, curtezană, mereu neruşinată.
Femei! – e viaţa voastră şi singura mîndrie;
Voi sufletul vă-nchideţi într-o bijuterie!
Femeia, de Iulia Hasdeu
