Praga, “Bohemian rhapsody”

La Praga am ajuns mai mult întâmplător – trebuia sa particip la un training, aşa că într-o bună dimineaţă m-am urcat în cursa CSA şi, după vreo două ore de zbor, am ajuns în capitala Republicii Cehe.

Ajunsă în oraş am mers pe nişte străduţe înguste, pe lângă muzeul Kafka (după ce am citit Castelul nu mi-am mai dorit sa citesc şi restul cărţilor sale – dar poate reiau totuşi lectura într-o zi), pe malul Vltavei, ajungând apoi pe faimosul Pod Carol. Frumos decorat cu statui, podul pietonal este una din atracţiile principale ale Pragăi şi oferă câteva privelişti minunate asupra oraşului. Pe unul dintre maluri o moară îţi încântă privirea, iar pe râu lebedele se plimbă tacticoase.

O caracteristică a Pragăi sunt străzile: înguste, multe dintre ele pietonale. Trec pe lângă Clementinul, amintindu-mi vag că este un fost colegiu (iezuit). Zăresc, pe coama unui deal, castelul şi catedrala Sf.Vit cu turnurile sale gotice.

După o zi petrecută la întâlnirea respectivă, reuşesc să fug seara în oraş: ajung la Turnul Pulberii, apoi în Piaţa din oraşul vechi, loc aglomerat, cu oameni adunaţi buluc în faţa Ceasului astronomic, multe cafenele, multe caleşti pentru turişti. În depărtare se zăreşte Biserica Fecioarei din Tyn. Apusul soarelui o poleieşte in aur, dându-mi ocazia să fac unele dintre cele mai reuşite fotografii cu micuţa mea “săpunieră”.

Din nou pe străzile întortocheate – bifez în viteză (căci începe să se întunece): Cartierul Evreiesc, traversez Vltava din nou pe malul opus, şi urc spre Castel. Pe cer un balon pluteşte pe cerul pe care apune soarele. Mă rătăcesc – dintr-un parc al cărui nume nu îl cunosc şi după ce camera foto rămâne fără baterii, renunţ, obosită, şi fug la hotel. Dar asta după ce am căutat aproape o oră o staţie de metrou.

A doua zi e plecarea. Până la prânz, când am zborul spre Bucureşti, îmi propun să văd, pe fugă, restul oraşului. Zis şi făcut. Urc – nu reuşesc să vizitez Catedrala Sf. Vit, trec prin porţile Vechiului palat regal şi pornesc iar pe străzi mărunte, în pantă, trec pe lângă Loreta, cu micile statui ce formează un rând ca de strajă în faţa bisericii şi mă pierd, îmi las picioarele să mă ducă unde vor ele. Dau peste case cu pisici miniaturale în fereastră (ştiaţi că Praga e raiul pisicilor? n-am văzut nicăieri atâtea jucării în formă de pisică, statuete, păpuşi, de parcă praghezii au un cult secret pentru felinele domestice).

Apoi cobor – din capul scărilor care mă duc spre partea de jos a oraşului am o privelişte care-mi umple inima: Praga, poduri arcuindu-se peste Vltava, case cu acoperişuri cărămizii strălucind sub soarele care apune şi multă, multă verdeaţă. În Hradčany, oraşul vechi, străzile sunt în pantă, casele au, aproape toate, o emblemă, fie că e vorba de un strugure ce atârnă pe faţada casei, fie de vreun alt blazon.

Apoi sunt toate magazinele cu păpuşi – o mulţime de păpuşi înfăţişând vrăjitoare, vrăjitori, unele în mărime naturală (oare Praga este centrul internaţional al vrăjitoarelor?!); magazine cu dulciuri, alte jucării, alte pisici, apoi, pe neaşteptate, Mihai Viteazu: Ambasada României.

Zăresc iar balonul, plutind pe cerul praghez. Mă grăbesc – nu am reuşit să răsuflu în această călătorie; am văzut câte ceva, dar nu totul. Undeva, într-un colţişor al inimii, am rezervat un loc pentru Karlovy Vary – când voi merge acolo sper să mai trec o dată pe podul Carol, alene, amintindu-mi că am mai fost aici, cândva…

Articole similare

• Kaprun & Salzburg – pe urmele marmotelor
• Prin Ardeal: Băile Bazna
• Viena, capitală imperială
• Budapesta – oraşul reunit de Dunăre
• Vacanţă la Roma