Sep

17

2011

Prima mea călătorie în străinătate

Călătorii  Publicat de / 11 comentarii

Zilele trecute am dat (iar) iama în Cărtureştiul de la MŢR: Călătorie prin Portugalia de José Saramago, Călătorind cu Herodot de Ryszard Kapuściński şi Prima mea călătorie în străinătate. De ultima ştiam deja de ceva vreme, dar am tot amânat să o cumpăr, şi nici n-am apucat bine să mă apuc de citit că Narcisa de la TravelGirls vine cu o provocare: să povestesc şi eu cum a fost prima mea călătorie în străinătate.

Pentru început trebuie să ştiţi că toată copilăria şi tinereţea mea nu am avut habar că mie îmi place să călătoresc: vacanţele mi le petreceam, de regulă, la mare, dar ca să ajung acolo sufeream ba de rău de maşină, ba de rău de tren sau de autobuz, încât nu-mi doream să mai plec vreodată nicăieri.

Mai târziu am început să devin conştientă de călătoriile celorlalţi în străinătate, dar călătoritul părea o activitate extrem de scumpă, pe care nu aveam să mi-o permit niciodată, cozile de la ambasade mă înspăimântau, de cunoscut nu cunoşteam pe nimeni în străinătate la care să pot sta (la hoteluri nu mă gândeam niciodată), nu aveam maşină, avionul nu mi-l permiteam, ş.a.m.d.

Într-un an, totuşi, la imboldul unei mătuşi şi la invitaţia unei rude îndepărtate care stătea la Paris, m-am hotărât să îmi petrec concediul acolo. Aveam, deci, unde sta, dar cum procedam cu restul?

Pentru început m-am dus la bancă şi am luat un credit, o nimica toată, doar 1500 de Euro. Atâta estimam eu că voi avea nevoie ca să petrec 1-2 săptămâni la Paris. Nu ştiam cu exactitate cât costă un bilet de avion Bucureşti-Paris, suma care îmi trecea prin minte era între 300 şi 600 de Euro, ambele la fel de fanteziste şi la care habar n-aveam cum am ajuns.

Exista Blue Air, dar de fiecare dată când le accesam site-ul ieşeam de acolo şi mai nedumerită: ce este “web fee” sau “flexy fee”, care e de fapt preţul?! Trebuia, deci, să merg la o agenţie şi pentru asta.

Până la urmă, aşa cum se întâmplă cu oamenii nu foarte decişi să facă ceva, a trecut timpul şi în loc să îmi iau bilet de avion pentru Paris m-am trezit că-mi cumpăr tot felul de haine chic de prin mall-urile dâmboviţene şi încet-încet am renunţat la visul numit Paris şi, un pic ruşinată de eşecul ăsta, am evitat să mă mai gândesc la călătoriile în străinătate.

După un an-doi mi-am schimbat serviciul şi m-am trezit pentru prima dată într-un mediu corporatist de multinaţională cu filiale prin toate ţările lumii.

Aşa se face că într-o primăvară, când colegii noştri cehi şi slovaci s-au hotărât să meargă în teambuilding la Kaprun, Austria, un director din Bulgaria a avut ideea de a merge şi noi, românii şi bulgarii, în teambuilding alături de ceilalţi. Fusese un an bun, era înainte de criza financiară, aşa că excursia a fost aprobată şi iată-mă pe mine în situaţia de a ajuta la organizarea plecării a zeci de oameni în străinătate, eu care nu fusesem în stare să-mi organizez o banală călătorie până la Paris.

Noroc că între timp învăţasem o grămadă de lucruri, despre cum se rezervă biletele de avion şi cam cât costă ele, despre cum se rezervă o cameră de hotel şi unde se întâmplă minunea asta, ba chiar cred că aflasem şi de existenţa hostelurilor şi a călătoritului cu rucsacul în spate!

În aprilie 2008 (da, în 2008!) am plecat cu colegii mei la Kaprun. Ţin minte că nu eram deloc emoţionată, e incredibil cum mai multe informaţii şi experienţe pe care le ai într-un timp relativ scurt îţi schimbă perspectiva asupra unor lucruri care îţi dădeau atâtea bătăi de cap cu puţin timp în urmă. Nu era prima dată când zburam cu avionul, mai fusesem în copilărie de la Timişoara la Constanţa, cu escală în Bucureşti, şi îmi aminteam că mi se făcuse rău la un moment dat şi că a trebuit să respir într-o pungă de carton, aşa că aflându-mă din nou într-un avion am căutat întâi să mă asigur că aveau şi “ăştia” (Lufthansa) pungi de carton. Aveau.

Am zburat la Munich unde ne aştepta şeful nostru care plecare înaintea noastră şi vizitase nu ştiu ce insulă exotică (e singura persoană pe care o cunosc care a vizitat toate ţările lumii până la vârsta 45 de ani; pe vremea aia încă mai avea câteva ţări de vizitat, nu ştiu ce Guiană şi încă una-două ţări care rămăseseră la coadă).

De la aeroport ne-am urcat într-un autocar şi ţuşti, repede spre Austria, destinaţia Kaprun. Germania şi Austria, cât am putut vedea din autocar, îmi aduceau mai degrabă aminte de casă, de Banatul în care m-am născut.

N-am avut un şoc cultural, dimpotrivă, experienţa mi s-a părut incredibil de relaxantă şi uşoară de înfăptuit: de asta mi-am bătut capul atâta vreme ca să NU merg în străinătate? De asta îmi era mie frică? Dar totul era aşa… simplu şi frumos şi incredibil de interesant.

M-am plimbat prin Kaprun unde o parte dintre noi, schiori, şi-au petrecut toate zilele pe munte, iar ceilalţi, printre care şi eu, au plecat în tot felul de excursii – la muzeul marmotelor, la muzeul Swarovski, apoi, în ultima zi în drum spre aeroport, ne-am oprit pentru jumătate de zi într-unul din cele mai frumoase orăşele austriece, Salzburg.

Atunci, plimbându-mă de capul meu prin oraş, mi-am dat seama că asta vreau să fac: să călătoresc liberă, să văd alte locuri, să urc dealuri spre castele vechi doar ca să privesc oraşul de la înălţime. Şi cred că visul ăsta mi-a ieşit destul de bine:)

Voi ce amintiri aveţi de la prima voastră călătorie în străinătate?