Primăvara începe la Dublin

Deşi Irlanda este mult mai în nord decât noi, influenţa oceanului Atlantic îşi spune cuvântul: am găsit un oraş în care magnoliile îmbobociseră, tufele de narcise împânzeau oraşul, iar o mare parte dintre copaci erau deja înfloriţi.

În Bucureşti, cu câteva zile în urmă, ninsese, pentru ca după o săptămână să fie 23 de grade Celsius. Însă o climă maritimă temperată are inconvenientele sale – schimbări foarte bruşte de la o oră la alta, soare urmat rapid de ploaie măruntă apoi nori răzleţi, un cer mai mohorât decât cel cu care ne-am obişnuit noi, un vânt mai aspru. Dar primăvara era acolo, bine instalată; aproape că nu mi-a venit să cred că am scăpat, în sfârşit, de iarnă.