Aug

15

2011

Riga, între art nouveau şi comunism

Călătorii  Publicat de / 2 comentarii

Drumul de 4 ore de la Tallinn la Riga trece printr-o Estonie ciudat de pustie, împădurită, cu localităţi nu rare, ci foarte rare. Din când în când zăream din maşină câte o fâşie de plajă albă şi de mare albastră dincolo de brazii deşi, pajişti pe care şedeau rânduiţi nişte bolovani mari şi rotunzi vopsiţi în alb, câte o vacă şi… cam atât.


Aveam o imagine feerică despre Riga, o destinaţie destul de promovată pe la noi, aşa că am plecat acolo cu imaginea asta în minte doar ca să fiu un pic dezamăgită de aspectul oraşului pe la periferie şi prin zonele nu foarte centrale.

E o discrepanţă între centrul vechi al Rigăi cu clădirile sale elegante art nouveau şi restul oraşului în care domnesc rămăşiţele comunismului, perfect vizibile peste tot, nu doar în arhitectura oraşului, ci şi în aspectul străzilor, al oamenilor obişnuiţi, al magazinelor.

Centrul lor vechi arată precum Lipscaniul nostru şi are o atmosferă similară, m-am dus direct acolo după ce m-am cazat undeva la mică distanţă de gară în cel mai drăguţ hostel în care am stat până acum.

Fata de la recepţie mi-a dat o hartă alb-negru şi mi-a marcat traseul cu cele mai interesante chestii de văzut; plaja, care credeam că este la doi paşi, s-a dovedit a fi accesibilă doar cu trenul (spre Majori, sunt trenuri la fiecare 30 de minute şi costă doar 1 LVL). Eu nu aveam să am timp de plajă, din păcate, aşa că am luat-o spre centrul vechi.

E frumuşel, sunt câteva catedrale superbe, dar zona nu e foarte mare, se parcurge destul de repede şi dacă faci un pas greşit te trezeşti în cealaltă Riga, fostă comunistă, pe malul râului Daugava cu podurile sale cam învechite şi una-două bărcuţe de agrement.

După centrul ăsta vechi m-am odihnit într-un parc foarte drăguţ unde m-a atacat imediat o armată de ţânţari de a trebuit să mă mut în partea cealaltă a pârâului.

Riga mi s-a părut mai interesantă şi mai plăcută în partea mai puţin turistică, dar totuşi veche, a oraşului (de la bulevardul Elizabetes încolo), cu clădiri liniştite şi tramvaie şerpuind, şi aşa de tare mi-a plăcut plimbarea încât am pierdut dintr-un foc capacul de la obiectivul foto şi un muţunache de plastic de la vizor, principalele pierderi ale acestei călătorii.

Înapoi la hostel aveam să descopăr o bomboană de ciocolată pe pernă şi, în plus, eram singură în camera care se cutremura de fiecare dată când trecea câte un tramvai pe stradă.

Şi ce dacă, eram în Riga, aveam perdele portocalii în geam, ceai şi internet ca să mă pun la curent cu căsuţa mea poştală… ah, vacanţa, unde e ea acum?