Sâmbăta la Sâmbăta de Sus

La Sâmbăta de Sus nu există nicio biserică fortificată, dar există o mănăstire şi hotelul acesteia unde am dormit o noapte. Până să se lase seara am vizitat mănăstirea – foarte bine îngrijită, de altfel – şi pentru că aerul curat de munte mi-a dat migrene, mi le-am tratat cu o plimbare prin complexul mănăstirii şi până în pădure.

Sunt nişte bălţi în spatele clădirilor principale, cu covoare groase de frunze galbene în jur şi peri încărcaţi de fructe (niciodată nu am simţit toamna aşa, ca în excursia asta, cu atâtea fructe care zăceau în iarbă, neculese de nimeni, într-un exces de belşug, uitasem, pur şi simplu uitasem cum e să culegi un măr de pe jos şi să-l mănânci, fără să trebuiască să îl cântăreşti şi plăteşti înainte).

În jur, doar munţii, acoperiţi de coroanele aurii şi roşietice ale copacilor, o ceaţă ce plutea vag, aer curat şi tare. În pădure puzderie de ciuperci, albe, negre, vineţii sau maro, muşchi verde ce acaparase bolovanii mari şi trunchiurile copacilor, întreaga vegetaţie vie foşnind sub picioarele mele.

Am luat cina la restaurantul mănăstirii, pentru mine (şi nu numai) a fost o premieră să fiu servită de călugări bărboşi cu şorţuri albe ce ne certau cu asprime că nu ne-am aşezat unde trebuie; am avut ciorbă pe masă şi cozonac şi apă în ulcior, free wireless şi carduri de acces pentru camere. Am adormit aproape instantaneu şi am dormit vreo 11 ore.

Articole similare

• Kaprun & Salzburg – pe urmele marmotelor
• Prin Ardeal: Băile Bazna
• Viena, capitală imperială
• Budapesta – oraşul reunit de Dunăre
• Praga, “Bohemian rhapsody”