15
2011Sanatoriul Ana Aslan
Plănuisem şi altădată să vizitez sanatoriul şi cum ieri vrusesem să mă duc până la Snagov, ajungând până la urmă la Prisma, unde nu este absolut nimic de văzut, pe drumul de întoarcere i-am zis şoferului să mă lase la Ana Aslan, care părea să aibă un parc frumos şi liniştit înăuntru. Programul de vizitare e marţea, joia şi duminica de la 16 la 18, dacă am reţinut eu corect, dar dacă tot eram acolo l-am rugat pe paznic să mă lase să mă plimb un pic. N-a fost chiar o problemă, mai târziu am observat că nu eram singura venită “în vizită” la ore nepotrivite.
Imaginaţi-vă 11 hectare în mijlocul unei păduri, o alee lungă mărginită de copaci care coteşte la un moment dat ca să ducă la câteva pavilioane aurii. Linişte, chiar dacă aeroportul e suficient de aproape cât să auzi în fundal motoarele puternice ale avioanelor. Câţiva bătrâni plimbându-se agale. La dreapta o cărare te duce la un pâlc de copaci care înconjoară o pajişte burunăită şi plină de soare.
Când o să fiu o băbuţă bătrână vă rog frumos să mă internaţi în sanatoriul ăsta, e un loc perfect să te stingi încet, chiar dacă nu-s foarte sigură că oamenii bătrâni reuşesc să se bucure aşa ca mine de cireşile alea în formare, cu miez încă moale şi gust acrişor (am ronţăit doi pumni de fructe d-astea, delicioase), de iarba care se unduia, de copacii cu trunchiuri strâmbe care mi-au amintit de Toscana, de aerul sălbăticit şi pur al livezilor neîngrijite. Uite aşa mi s-a făcut dor de plimbări pe dealuri de ţară, dor de zarzăre şi mere creţe, dor de vară fără griji, doar cu soare şi ierburi şi furnici. Cândva…
Cum se ajunge acolo: cu maxi-taxi luat fie de la Piaţa Presei Libere, fie de la capătul tramvaiului 41. Sanatoriul este în Otopeni, pe Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 307, biletul de maxi-taxi costă 2,5 lei.
