Aug

10

2011

Hold your breath: Sankt Petersburg

Călătorii  Publicat de / 13 comentarii

Cazarea din Sankt Petersburg a fost cea mai ciudată experienţă din toată călătoria asta lungă. Fata care se ocupa de rezervări mă tot avertizase să sun înainte, căci adresa era foarte greu de găsit. Ok, am aşteptat să se facă ora 8, care mi se părea o oră decentă pentru dat telefoane, şi m-am prezentat la adresa din booking.com, o curte din zona centrală a Sankt Petersburgului.

Tatiana, aşa o chema pe fată, mi-a răspuns somnoroasă şi m-a apostrofat că n-am sunat “before”. Before when?! Apoi cică să rămân acolo, că hostelul e în altă parte şi o să vorbească cu administratorul să mă conducă, eu fiind prea obosită ca să caut altă adresă. În câteva minute primesc un sms care zicea “Anka, Ivan administrator run!”. Run where?!… run away, run to get me, run to Paris?! Ruşii ăştia şi engleza lor stâlcită…

Nu trece mult şi apare şi Ivan, o combinaţie de tocilar de liceu şi contrabandist de ţigări, un tinerel cu ochelari şi părul dat bine cu gel. Ivan nu vorbea engleză aşa că m-a condus repede pe nişte străzi, am intrat pe o uşă metalică, am urcat câteva etaje şi m-am trezit într-un apartament a cărui uşă Ivan a închis-o cu grijă.

La naiba, chiar nu ştiu unde sunt şi în ce m-am băgat… Dar Ivan îmi arată camera, care arăta destul de ponosit, cu vreo şase paturi suprapuse, îmi dă lenjeria pentru pat şi apoi telefonul să vorbesc iar cu Tatiana. Totul e ok? Da, şi întreb dacă să-l plătesc acum pe Ivan. Da, da, acum! Îi dau banii şi Ivan se înveseleşte brusc, îmi arată baia şi bucătăria, primesc cheile şi asta e. Sunt singură în toată camera, într-un hostel care numai hostel nu e. Aş zice mai degrabă că era locuinţa unor studenţi care s-au gândit să mai facă un ban pe timpul verii închiriind una dintre camere.

Alături de mine locuiau nişte băieţi ruşi care erau mai tot timpul acasă şi de regulă îi găseam pe la bucătărie, gătindu-şi ceva, ba un ou fiert, ba nişte cartofi sau colţunaşi…iar frigiderul lor era cel mai ticsit cu mâncare din câte am văzut vreodată, deabia am găsit un colţişor să îmi pun şi eu un iaurt.

După ce m-am cazat am încuiat uşa de la cameră şi am dormit câteva ore, eram frântă de oboseală şi îngheţată de frig. Apoi am plecat să mă plimb, având grijă să mă uit bine în jur când am ieşit pe stradă, căci habar n-aveam la ce adresă mă aflam. Din fericire eram într-o zonă centrală, cam la 5-10 minute de mers pe jos de Hermitage.

Acolo, lângă Neva, m-am îndrăgostit (şi) de Sankt Petersburg.

Brides and grooms

Deşi era mijloc de săptămână peste tot era plin de mirese, miri şi limuzine. Era şi o zi din aia nesimţit de frumoasă, cu soare dar şi cu câţiva nori, suficient cât să te facă să lâncezeşti pe malul Nevei. Am luat toate locurile de pe malul apei la rând, peste pod, pe insula Zayachiy, pe micuţa plajă cu nisip fin de pe insulă, pur şi simplu nu mă mai săturam de privelişti. E frumos Sankt Petersburg, al naibii de frumos.

Inner city

Plimbându-te prin oraş, pe canalele care îl străbat dintr-o parte în alta, ai senzaţia că eşti mai degrabă la Amsterdam, decât în Rusia. Iar când apar şi bărcile pline cu turişti, iluzia este perfectă. Ştiam că este un oraş european, dar e cu totul altceva când ajungi acolo după ce ai vizitat Moscova, cu bisericile ei cu turnuleţe colorate şi zidurile de netrecut ale Kremlinului.

Şi parcă am văzut mult mai mulţi turişti decât în capitala Rusiei, foarte mulţi fiind veniţi cu câte o croazieră şi deplasându-se doar în grup compact, în jurul unei umbrele ridicate.

Underground

Ca şi în Moscova, şi aici am avut probleme în a-mi găsi ceva gustos de mâncare, am încercat tot felul de chestii luate de pe stradă, de care ruşii păreau destul de mulţumiţi, însă mie mi-era mai tot timpul foame.

Pentru că nu mai aveam energia din Moscova de a parcurge mari distanţe pe jos, am luat metroul de mai multe ori. Aici nu mi s-a dat bilet, ci un jeton din metal pe care iniţial l-am confundat cu un bănuţ şi o tot întrebam pe tanti de la casierie unde e biletul. Turiştii ăştia…

Staţiile sunt foarte-foarte adânci (cele mai adânci din lume, se pare), aşa de adânci încât unii pasageri se aşezau pe câte o treaptă în timpul coborârii iar eu am avut timp o dată să scotocesc în rucsac, să îmi schimb jacheta, să pun totul la loc tacticos şi tot nu ajunsesem nici la jumătatea drumului.

Altă ciudăţenie: unele staţii aveau, în dreptul peronului, nişte uşi de metal, ca de lift. Nu puteai vedea trenul sosind, doar îl auzeai, apoi se deschideau uşile trenului şi uşile alea grele de lift şi intrai în tren. Se pare că uşile au fost proiectate ca o măsură de siguranţă în caz de explozie, căci staţiile de metrou fuseseră construite şi ca adăposturi subterane.

Deşi am stat 3 zile şi m-am plimbat şi în afara oraşului, aş mai fi stat o săptămână, erau o grămadă de palate în jurul Sankt Petersburgului numai bune pentru explorat, şi nici oraşul parcă nu l-am vizitat în amănunt, motiv, probabil, să mă mai întorc acolo cândva, sper doar să n-o fac la pensie :)