Jul

08

2011

Scheveningen – întâlnire cu Marea Nordului

Călătorii  Publicat de / 4 comentarii

Honey beach

Scheveningen este un cartier din Haga şi o staţiune estivală la Marea Nordului; din gară, fie cea centrală, fie Haga HS (Hollands Spoor), se ajunge în 5-10 minute cu unul din cele două tramvaie care merg spre mare: numărul 1 sau 9. Bilet se poate cumpăra de la vatman şi costă 2,5 Euro, puţin cam scump, dar e destul de mult de mers pe jos aşa că asta mi se pare cea mai bună variantă.


Am ajuns în Scheveningen după masa târziu şi am găsit o plajă aurie, însorită, cu oameni lenevind în zecile de terase înşirate de-a lungul plajei şi am fost imediat vrăjită de lumina translucidă de deasupra mării. Îţi poţi imagina Marea Nordului oricum, dar nu aurie, caldă, primitoare, aşa cum am găsit-o eu în ziua aceea, încât îmi venea să-mi arunc bagajele cât colo şi să sar în apă şi să fac plajă sau măcar să beau un cocktail stând pe nisip şi cu picioarele în apă.

În schimb am căscat gura şi ochii, ba la lume, ba la un carusel care se învârtea gol şi poleit de soare, ba cu nasul după aromele de fructe de mare gătite pe faleză, încât până la urmă mi-au căzut din buzunar hârtiile cu rezervarea la hostel, iar eu, ei bine, eu nu ştiam adresa pe de rost şi nici nu salvasem numărul lor de telefon în mobil.

Clădirea principală din Scheveningen este cazinoul – Kurhaus, ce găzduieşte un mare hotel unde am dat năvală după ce am descoperit că am pierdut hârtia cu pricina; e bine să îţi aminteşti în astfel de momente că în marile hoteluri există acele ”business centers” unde, contra unei sume oarecare (în cazul meu 5 Euro pentru 15 minute) poţi accesa internetul atunci când ai neapărată nevoie; asta te poate scoate din multe belele căci cum altfel să găseşti un hostel care, de fapt şi de drept, e tocmai la capătul cel mai îndepărtat al plajei unde nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap să caut? Iar plaja din Scheveningen e lungă, cerul îşi luase deja nuanţe de indigo iar înserarea era foarte aproape.

Un hostel mai puţin obişnuit

Imaginaţi-vă nişte tineri olandezi iubitori de surfing care au ideea de a înfiinţa un hostel pentru surferi, pe malul mării. În loc de clădire găsesc nişte vagoane pe care le transformă în camere cu 6-8 paturi, baie într-un vagon separat şi centrul de operaţiuni undeva pe o ridicătură de pământ – construcţie şubredă şi deschisă în care se găseşte barul şi restaurantul.

Apoi imaginaţi-vă o persoană care n-a avut niciodată vreo treabă cu surfingul, nici măcar cu viaţa boemă de pe malul mării, dar care după ce rezervă în fugă o cameră la acest hostel, ajunge acolo după multe peripeţii şi are un mic şoc din ăla cultural când vede unde urmează să doarmă. În primul moment m-am gândit cu destulă seriozitate, atâta de câtă eram capabilă în halul acela de epuizare fizică şi nervoasă, dacă nu ar fi o idee mai înţeleaptă să dorm naibii pe plajă, sub cerul liber, decât într-un vagon aşa de suspect cu cine ştie ce smintiţi, ah, dacă ar şti mama în ce încurcături mă bag ar muri efectiv de grijă! Dar eram prea obosită pentru a căuta altceva şi nu aveam bani să stau la niciun Kurhaus unde trag toţi bogătaşii, aşa că am purces mai departe.

S-a dovedit că proprietarul, un tip tânăr şi blond ca toţi ceilalţi de pe acolo, îmi pierduse oricum rezervarea şi era cel mai dezorganizat proprietar de hostel întâlnit de mine până atunci; omul, bine intenţionat de altfel, m-a plimbat prin toate vagoanele respective, m-a şi cazat în unul după care n-am mai putut să intru şi cum nu găsea cheia am luat toate camerele la rând, doar-doar îmi găseşte şi mie un pat.

În cele din urmă, când eu mai aveam puţin şi cădeam jos de oboseală, mă anunţă foarte fericit că are pentru mine o ”V.I.P. room”. ”It’s your lucky day!”, îmi spune el mulţumit de ideea care i-a venit dintr-o dată. ”I wouldn’t say so…”, mormăi eu morocănoasă în timp ce îl urmez târându-mi picioarele. Se dovedeşte însă că această cameră V.I.P. e chiar ceea ce aveam eu nevoie, o cămăruţă în care să pot dormi nederanjată, başca avea şi budă pe ”hol”, ceea ce celelalte vagoane nu aveau.

În cameră locuise pentru o vreme o fată – singer and songwriter zicea cartea de vizită înfiptă în întrerupătorul de lângă uşă, însă fata îşi găsise între timp un apartament şi se mutase. De dulap zăcea agăţat un costum de surfer, iar alături se rezemau de perete două plăci de surf, cum nu văzusem eu în viaţa mea. Totul e aşa de diferit şi de nou, dar mă liniştesc repede după ce fac un duş şi mă bag în pat, mi se pare că vagonul se leagănă şi îmi amintesc că sunt la Marea Nordului, am nisip pe tălpi şi e deabia prima zi a călătoriei mele.

Camera V.I.P.:

Furtuna

Dimineaţa devreme s-a stârnit şi furtuna, am auzit-o vag prin somn dar cum nu mă grăbeam să mă trezesc n-am făcut decât să mă întorc pe partea cealaltă. Ştiaţi că ploaia se aude cu totul altfel atunci când cade pe acoperişul plat al unui vagon? Şi că pescăruşii pot tropăi cu picioruşele lor bine înfipte? M-am trezit cu greu şi asta doar când mi s-a părut că a stat ploaia; temporar, urma să constat. Dar chiar şi pe furtună, Marea Nordului te vrăjeşte şi te desparţi cu greu de ea. Pe altădată, atunci.