Oct

30

2011

Sinaia & Stâna Regală

Călătorii  Publicat de / 14 comentarii

Într-o sâmbătă dimineaţa la ora 10 beam un capucino cu scorţişoară pe terasa însorită a cafenelei de la Peleş, după ce cu un sfert de oră mai devreme fugărisem nişte mâţe de la mănăstirea Sinaia ca să le pot fotografia (pisicile mănăstireşti sunt sfioase rău).


Nu am o imagine idilică despre mersul pe munte. Să urci este greu, tot traseul mi-am simţit pulsul în urechi, iar spre final picioarele îmi tremurau de efort. Drumul este destul de monoton şi după primele mirări orăşeneşti (ce frumos e copacul acela, ce curat e aerul, ş.a.m.d.), admiraţia ta, marcată deja de oboseală, se toceşte un pic. Frumuseţile drumului se repetă cu mici variaţii, în jurul tău sunt numai copaci de care nu poţi vedea mare lucru, toate noxele inhalate în Bucureşti dau să iasă afară din plămânii tăi ofiliţi, iar urcuşul pare interminabil de lung.

Primul lucru pe care l-am văzut când am ajuns sus au fost maşinile de teren ale bucureştenilor ieşiţi la munte. Nu, nu e nicio stână la Stâna Regală, doar o privelişte frumoasă către munţii din jur, un ţarc cu 3 capre, un ren şi un ponei (toţi, de altfel, foarte plictisiţi de turiştii care îi fotografiau şi mângâiau de zor) şi un restaurant-pensiune cu porţii mici şi preţuri mari. Am mâncat, eram moartă de foame după tot efortul din ziua aceea şi nu-mi permiteam prea multe mofturi.

Undeva în spatele restaurantului respectiv există o stâncă numită Belvedere de unde vezi Valea Prahovei, tot înceţoşată, deşi soarele bătea tare pe cer. Cam 5 minute îţi ia să ajungi acolo şi să te joci cu “observatorul astronomic”, care e de fapt o lunetă cum vezi şi în străinătate la fiecare punct panoramic. Ca să ajungi sus trebuie să urci nişte trepte improvizate din pământ şi rădăcini noduroase – în faţa mea o fată urca anevoie cu pantofii ei cu toc înalt treptele încâlcite care duceau sus.

Ce mi-a plăcut însă a fost pajiştea dinspre munţi, cu iarbă uscată şi aspră – dacă prinzi un pic de soare şi căldură, garantat te prinde imediat şi somnul – aerul curat, efortul, mâncarea şi vinul fiert te vor ajuta şi ele. Numai pentru stropul acela de odihnă, dacă nu pentru privelişti, şi merită să faci efortul de a urca până sus.

La coborâre, în Sinaia, în curtea unei case tipică zonei – albă, modestă şi frumoasă – un bărbat citea o carte stând pe un scaun, într-o pată de lumină. N-avem nevoie de mai mult de atât – de nişte linişte şi-o carte bună. Eventual şi-un strop de soare.


Cum se ajunge acolo: 1. De pe partea dreapta a aleii care duce la castelul Pelişor se urcă pe pieptiş pe o cărare care duce la nişte scări; de acolo se continuă traseul marcat până sus, la Stână. – 1 ½ ore. 2. Pe drumul auto care porneşte din Sinaia şi ajunge până la Stână.