Aug

09

2011

Spre Sankt Petersburg, cu clasa a treia

Călătorii  Publicat de / 8 comentarii

Sunt multe trenuri care pleacă din Moscova spre Sankt Petersburg, cele mai multe fiind de noapte, căci se fac cam 8 ore pe drum. Eu mă interesasem din România de la Wasteels dacă îmi pot lua bilet de aici şi, deşi iniţial mi se zisese că da, dar numai biletul de bază, ulterior îmi găsiseră şi loc, preţul biletului la cuşetă ajungând la vreo 62 de Euro.

Nu l-am cumpărat, vroiam să mai cercetez de acasă şi tot făcându-mi de lucru pe net am ajuns iar pe Seat61, un site foarte util pentru cei care îşi planifică singuri călătoriile prin lume, iar de acolo am aflat că biletele pentru trenurile ruseşti se pot cumpăra şi online direct de la sursă, adică de la Rzd.ru, singura problemă fiind că secţiunea de cumpărare bilete este doar în rusă, ceea ce complică destul de mult lucrurile pentru cineva care nu cunoaşte limba.

M-am încăpăţânat totuşi să descurc iţele respectivului site şi după vreo 2 ore în care m-am chinuit să mă înregistrez şi după alte câteva tentative eşuate de a-mi cumpăra bilet, până la urmă am reuşit (cu Google translator deschis în altă fereastră, ca să înţeleg ce bifez pe acolo).

Mi-am luat bilet la cuşetă la clasa a treia, aşa numitele vagoane platskartny (clasa întâi e spalny vagon, iar a doua e kupé). Biletul a costat vreo 24 de Euro, iar la sfârşit am primit un fel de chitanţă online cu care urma să mă prezint la gara Kurskaia de unde îmi ridicam biletul efectiv.

Ca o paranteză la aventura asta cu biletele ruseşti online, m-am uitat apoi de curiozitate la preţurile biletelor pentru transsiberian: dacă cele internaţionale nu se pot cumpăra decât de la agenţii (deşi Beijing apare ca staţie, ah, ce exotic mi s-a părut asta!), pe ruta clasică spre Vladivostok ele se pot cumpăra şi online; cel mai ieftin bilet găsit de mine pentru Moscova-Vladivostok costa echivalentul a 130 de Euro. Keep dreaming…

Prin urmare în ultima mea zi moscovită m-am dus din timp la gară, să îmi ridic biletul. Mi s-a cerut paşaportul (chitanţa online era pe numele meu), singura dată când a trebuit să mă legitimez în Moscova, şi am primit chestia asta de mai jos care urma să mă ajute să ajung la Sankt Petersburg:

Vagoanele platskartny sunt vagoane de dormit deschise, adică fără compartimente: sunt 4 paturi (două faţă în faţă) şi încă două pe lungimea vagonului, lângă fereastră şi tot aşa, tot vagonul. În vagon numai ruşi, cred că eram singurul străin de pe acolo, colegii mei de “compartiment”, adică cei care aveau paturile de jos şi de alături s-au amuzat când au văzut că sunt niznaiu şi nu pricep o boabă ruseşte.

Eu aveam, din păcate, patul de sus, care are mai puţin spaţiu decât cel de jos, şi după ce am reuşit să-mi aranjez cât de cât locul am dat să mă urc, dar în vagoanele astea nu sunt scăriţe, ci doar nişte tălpici în capătul patului, tălpici pe care ar trebui să te sui ca să ajungi sus. Am încercat şi eu, suficient cât să blochez tot culoarul şi să rămân suspendată cu un picior pe tălpici şi altul pendulând în gol. În spatele meu un rus se uita cam strâmb la mine, aşa că am renunţat şi, până la urmă, la sugestia bunicii din patul de jos, m-am suit urcându-mă pe masă. Nu vă mai zic că m-am suit invers, cu capul la picioare, şi după aceea deabia am reuşit să mă sucesc la loc pentru că nu prea era loc pentru operaţiuni din astea, te urcai, te culcai şi asta era, nu fojgăieli în toate direcţiile.

Deabia mă aşezasem şi eu în pat că a venit provodnika, însoţitoarea de vagon, şi am aflat atunci că la cumpărarea biletului nu bifasem şi lenjeria de pat pentru că doamna provodnik, o tipă masivă şi cam dură, a început să tragă de cuvertura pe care stăteam şi, până la urmă, mi-a luat-o şi a trebuie să scot şalul şi să dorm pe el. Cam neplăcut, mai ales că aerul condiţionat bătea spre mine. Mi-a fost frig tot drumul şi m-am trezit la un moment dat când ajunsesem la o staţie înecată în întuneric, Vihod Vgorod, de ziceai că eşti la capătul lumii sau mai rău.

Dimineaţa pe la 5 eram în Sankt Petersburg, capitala de la nord, şi am luat-o pe Nevski prospekt, spre Neva, credeam eu, atâta doar că am luat-o în direcţia opusă şi am ajuns într-o zonă industrială, cu macarale în depărtare, motiv să concluzionez trist că nici Sankt Petersburgul ăsta nu e aşa fain cum mi-a zis toată lumea. Dar despre Sankt Petersburg mai multe mâine, într-un alt episod.