Strasbourg: Petite-France, la graniţa cu Germania

Strasbourg este atât de aproape de Germania încât e de ajuns să traversezi podul de peste Rin ca să ajungi în ţara vecină – dacă nu s-ar vorbi limba franceză în jurul tău ai putea uita cu uşurinţă că te afli, totuşi, în Franţa, în Alsacia, într-un oraş care găzduieşte o puzderie de instituţii europene şi care deţine un centru istoric care a fost inclus în lista UNESCO World Heritage Sites încă din 1988, prima dată când o asemenea onoare a fost acordată unui întreg centru al unui oraş.



O plimbare pe râul Ill

Strasbourg, dimineaţa, are miros verde crud de primăvară şi de apă sărată tivită cu păpădii, iar aerul este atât de curat încât începi să respiri din nou. Copacii sunt roz şi albi, de parcă a nins toată noaptea cu steluţe de zahăr şi pompoane mici rozalii, în timp ce magnoliile înflorite îşi împrăştie petalele peste tot. Bicicletele se iau la întrecere cu tramvaiele, iar oamenii se plimbă pe malul jos al râului Ill, în timp ce turiştii trec iute cu vaporaşul pe sub poduri arcuite elegant.

Petite-France

Cel mai faimos cartier din Strasbourg este, vă va spune oricine, Petite-France. Turistic, colorat, plin de viaţă, înconjurat de canale peste care păşeşti pe poduri ca de jucărie, cu străzi labirintice pe care te rătăceşti imediat, Petite-France este aşezat pe Grande Île de unde mai multe canale se bifurcă precum degetele unei mâini. Numele său nu are, totuşi, nicio legătură cu arhitectura clădirilor (stilul este german), nici n-a fost ales din motive patriotice; se pare că i se trage de la spitalul sifiliticilor construit pe această insulă în evul mediu, sifilisul fiind considerat, la acea vreme, o boală exclusiv franţuzească.

Pornisem în minte cu acea panoramă a cartierului pe care o regăseşti pe toate cărţile poştale cu Strasbourg şi n-am reuşit decât să mă rătăcesc şi să umblu o bucată de vreme în cerc: o încrengătură de străduţe, podeţe, canale care l-ar face şi pe cel mai descurcăreţ om să pufnească, enervat, că Petite-France se sustrage oricărei logici urbanistice. Din păcate barajul Vauban, de pe care se văd cel mai bine podurile de pe Grande Île, era în renovare şi nu aveai la dispoziţie decât bucăţi de privelişte care erau şi aşa fermecătoare.

Catedrala diavolului

Am ajuns la catedrală după ce îmi tocisem picioarele prin Strasbourg şi Colmar. Întâi mi s-a părut a fi doar un alt turn de catedrală care se zăreşte în depărtare, dar odată intrată pe străduţa îngustă care ducea la ea m-am trezit brusc cu o senzaţie de ameţeală: construcţia este nu doar foarte înaltă, ci extraordinar de longilină, ca un arc întins tare spre cer. Cu cei 142 de metri ai săi a fost, pentru o bună bucată de timp (1647-1874), cea mai înaltă clădire din lume.

Catedrala despre care se povesteşte că diavolul ar fi rămas captiv înăuntru, cu vântul şuierând pe afară în aşteptarea lui, s-ar fi potrivit foarte bine într-unul din filmele Lord of the Rings, cu arcadele sale prelungi şi călăreţii cărămizii care veghează pe cornişe şi gargui mititei care se strâmbă la tine: da, ar fi fost o catedrală perfectă pentru Frodo în care să caute găzduire pentru o noapte!

Iar pentru final, după ce v-aţi plimbat prin oraş pe toate străduţele din Petite-France, pe canale cu vaporaşul sau prin magazine, după suveniruri alsaciene, puteţi încheia călătoria cu o vizită la Parlamentul European sau în frumosul orăşel Colmar, la mai puţin de o oră de Strasbourg. Alsacia, la graniţa cu Germania şi la o aruncătură de băţ de Elveţia şi Luxembourg, te vrăjeşte cu frumuseţea ei, în orice anotimp aţi ajunge acolo.



Cum se ajunge acolo: Tarom are o cursă directă Bucureşti-Bruxelles cu escală la Strasbourg. O altă opţiune este să mergeţi cu un low-cost până la Stuttgart sau cu un avion de linie până la Frankfurt şi de acolo cu un autocar până la Strasbourg.