Aug

20

2011

Stuck in Kiev

Călătorii  Publicat de / 4 comentarii

În Kiev am stat două zile, pentru că n-am găsit bilet să plec spre Bucureşti atunci când vroiam. N-o să vă povestesc despre momentul (scurt) de disperare când am aflat vestea cea proastă – atât de aproape de casă, dar blocată dincolo de graniţă. Aveam o vagă speranţă că se va mai ivi un loc şi pentru mine, dar după-masa, când m-am fiinţat iar la gară, situaţia era aceeaşi, aşa că am schimbat toţi banii pe care îi mai aveam şi mi-am luat bilet pentru a doua zi.

După Lavra m-am dus ţintit în Maidan Nezalezhnosti, piaţă centrală din Kiev unde se găseşte monumentul Berehynia, reprezentând un spirit feminin din mitologia slavă. Maidan Nezalezhnosti sau doar Maidan a devenit celebră în timpul revoluţiei portocalii – protestatarii s-au adunat în piaţă şi pe străzile din jur unde au campat zile în şir în corturi, în frig şi zăpadă.

Piaţa continuă să atragă protestatarii – când am fost eu erau strânşi pe unul dintre trotuarele de lângă piaţă, baricadaţi în spatele unor garduri, cu steaguri şi pancarte fluturând cale de câteva sute de metri. Poliţia supraveghea manifestaţia – dacă la început totul era liniştit, în a doua zi, spre prânz, au început a scanda la o portavoce; cred că erau două tabere adverse, pentru că una încerca să o întreacă pe cealaltă la capitolul ”cine ţipă mai tare”.

Tot în a doua zi s-a închis traficul pe strada Khreschatyk şi toată lumea se plimba prin mijlocul bulevardului, ceea ce am făcut şi eu, în timp ce pe trotuare era plin de tarabe care vindeau haine, dulciuri sau cvas (o băutură care seamănă la gust cu berea, dar e mai slab alcoolizată).

Una dintre activităţile de mare succes din piaţă era fotografiatul cu porumbei: nişte băieţi se plimbau cu 2 porumbei albi şi convingeau oamenii (de regulă fetele) să se pozeze cu porumbeii ăia în tot felul de ipostaze ridicole, de exemplu cu un porumbel pe umăr şi unul fix în creştetul capului. N-am înţeles de ce s-ar fotografia cineva cu porumbelul păcii în cap, dar mulţi exact asta făceau. Păsările erau extrem de docile, nu zburau nici măcar 50 de cm mai încolo.

O altă atracţie a locului era ciocolata – ucrainenii sunt mari producători de ciocolată care e foarte bună şi se vinde sub formă de bomboane cu tot felul de umpluturi şi glazuri – toate magazine aveau cel puţin câteva sortimente, fie vândute la vrac, fie gata ambalate în pungi mari.

Kievul este un oraş foarte mare şi nici măcar în două zile nu am reuşit să văd tot. Am vizitat una dintre grădinile botanice (de fapt parcul care îl înconjura, grădina botanică era închisă).

Am fost pe Andriyivs’ky Uzviz unde am ajuns absolut întâmplător după ce am urcat un deal şi, la coborâre, am fost acostată de un bodyguard pentru că am fotografiat nişte persoane care participau la o petrecere privată. Andriyivs’ky Uzviz e o străduţă în pantă cu multe tarabe cu chestii hand-made, tablouri şi alte produse de artizanat întinse între nişte căsuţe mai vechi, un fel de Lipscani fără cafenele.

Am ajuns şi pe malul Niprului care-i un râu destul de impresionant pe care te poţi plimba cu vaporaşul, dacă vrei.

Sâmbătă am fost într-un parc unde era un teatru pentru copii cu un ceas care cânta din sfert în sfert de oră o melodie foarte drăguţă; în ziua aia cred că am văzut toate miresele din Kiev, veneau toate pe rând să se fotografieze lângă clădirea teatrului care arăta ca un mic castel. Fotografii, în marea majoritate femei, îi puneau pe bieţii miri să stea în poziţii ”romanticini”, iar ei stăteau, că doar era cea mai fericită zi din viaţa lor şi trebuiau să dovedească asta posterităţii.

Am prins, printre altele, şi un porumbel care era cam chior, căci în loc să zboare se învârtea ameţit printre picioarele mele.

Nu am ajuns la Memorialul Războiului, statuia ce înfăţişează o femeie uriaşă de nu ştiu câte tone, şi nici în multe alte locuri ce merită văzute în Kiev – motiv să mă întorc o dată acolo şi să vizitez Cernobîlul, de exemplu. Nu muzeul din Kiev cu numele ăsta, ci chiar localitatea în care s-a produs tragedia – acum un oraş părăsit – şi Centrala Atomoelectrică Cernobîl.

Şi tot în Ucraina îmi doresc să ajung la Cernăuţi, prin care am trecut cu trenul la întoarcere, dar n-am apucat să zăresc decât gara: mică, liniştită, provincială. Kiev a fost ultimul oraş de pe traseul Rusia – Ţările Baltice făcut astă vară – acolo, pe malurile Niprului şi pe dealurile ucrainene, vacanţa mea a luat sfârşit…

Panoramă asupra Kievului de lângă Lavra:


Cum se ajunge acolo: Aerosvit e singura companie aeriană cu zboruri directe Bucureşti – Kiev. Cu trenul se fac 26 de ore şi este tren direct (cel care merge la Moscova).