Dec

25

2009

Un Crăciun acasă – Lugoj

Călătorii  Publicat de / 7 comentarii

Când am ajuns în dimineaţa de ajun acasă m-am simţit brusc fericită: era cu mult mai cald decât în Bucureşti, iar peste oraşul adormit plutea atmosfera aceea tihnită de provincie la care visăm cu toţii când locuim într-un oraş mare. Şoferul de taxi mi s-a părut o fiinţă minunată pentru că era politicos (spre deosebire de cel bucureştean care m-a tutuit tot drumul spre gară), pentru că în maşină mirosea inexplicabil a zambile şi pentru că toată cursa m-a costat numai 4 lei.

Dar s-a făcut zi şi, când am ieşit din nou la plimbare, impresiile de dimineaţă n-au rezistat. Oraşul mi s-a părut ciuntit, parcul jupuit, magazinele sărăcăcioase rău, iar oamenii mulţumiţi de ceea ce mie mi se părea strigător la cer: banalitatea unei zile obişnuite într-un mic oraş cu mici tabieturi şi mici perspective, repetând aceeaşi rutină, mergând zilnic pe aceleaşi cărări, spre aceleaşi locuri şi dându-şi bineţe cu aceiaşi oameni.

Şi unde sunt locurile odată fermecate în care puteam petrece ore în şir doar culegând castane şi imaginându-mi poveşti? Acel parc de lângă casă pe care l-am adorat şi care era pentru mine un loc magic este acum sluţit de un teren de fotbal trântit drept în mijlocul său şi de tăierile de copaci – arbori prea masivi, prea bătrâni, prea umbroşi şi prea periculoşi pentru trecători. M-am uitat după puiul meu de nuc pe care îl adoptasem şi pe care îl vizitam cu regularitate după şcoală – nu mai era, desigur.

Într-o poză făcută acum vreo 20 de ani, eu, copil, cu râul Timiş în spatele meu, sunt încadrată de nişte păduri falnice de sălcii care creşteau pe malul apei. Doar câteva au rezistat până astăzi. Iar casa aceea pe care o priveam cu invidie şi admiraţie, pentru că avea peluză şi piscină în curte, acum e degradată şi vopsită strident – cine mai visează la ea? Doar fostul meu liceu arată la fel, cu o curte mult mai mică. Iar eu – eu sunt mare şi am plecat de aici; în locul meu au venit un cârd de raţe sălbatice care fac de strajă la Podul de fier. Sunt cele mai frumoase din tot Lugojul şi cele mai cuminţi.