Nov

27

2009

Varşovia, între vechi şi nou

Călătorii  Publicat de / 2 comentarii

Când am aflat că voi merge la Varşovia la sfârşitul lui noiembrie mă şi vedeam luptându-mă cu troienele de zăpadă şi dârdâind în faţa unui magazin cu dulciuri şi cafea fierbinte, precum fetiţa cu chibrituri. Apoi n-am mai studiat problema până zilele trecute când tastând Weather+Warsaw am aflat imediat că va fi soare şi vreo 9 grade pline de Celsius. Singura persoană neîncrezătoare în prognozele meteo s-a dovedit a fi propria-mi mamă care şi-a amintit de o fostă colegă de facultate din Polonia care, acum 30 de ani, se plângea mereu că e frig şi plouă în ţărişoara ei, prin urmare poate ar trebui să îmi iau şi eu umbrela.

Nu a plouat în Varşovia. Şi nici foarte frig nu a fost, asta depinzând de cum defineşti frigul şi cât de gros te-ai îmbrăcat. Dar asta nu m-a împiedicat să simt o primire mai degrabă rece din partea acestui oraş pe care, din păcate, nu l-am prea visat în nici un fel şi l-am aşteptat mai degrabă cu o curiozitate indiferentă. Mă întrebam cum o să mi se pară ţara din care nişte strămoşi de-ai mei au plecat spre Basarabia, iar de acolo în România, oare o sa mă simt ca acasă în Varşovia? Nu m-am simţit.

În primul şi în primul rând m-am rătăcit. De vreo două ori. În prima dimineaţă am bătut unul dintre bulevardele centrale ale oraşului de vreo patru ori, în ambele direcţii, pentru că, deşi mă aflam pe strada pe care trebuie să mă aflu, conform hărţii, mai trebuia să ştiu şi direcţia în care trebuie să mă îndrept. Direcţie care mi se părea a fi cea bună de fiecare dată când o schimbam. A doua oară am repetat greşeala din ziua anterioară, pentru că repetarea este mama învăţăturii, şi am fost salvată până la urmă de gazda mea de la hotel care, după mai multe telefoane de ghidare, a renunţat, s-a urcat în maşină şi m-a recuperat dintr-o staţie de autobuz.

Apoi, nu ştiu dacă cineva a observat, dar poloneza este o limbă cu foarte multe consoane, cu denumiri greu de pronunţat şi care par toate să semene între ele, iar dacă nu seamănă, atunci nu le poţi ţine minte mai mult de câteva secunde, după care te mai uiţi pe hartă încă o dată, şi încă o dată, şi încă o dată… în cazul în care ai o hartă; eu aveam doar fragmente şi bucăţele.

Nu am apucat să văd, în prima zi, decât puţin din “City”ul lor cu mulţi zgârie nori construiţi recent lângă Palatul Culturii, o construcţie hidoasă, “cadou” al Uniunii Sovietice pentru poporul polonez. Este vorba de o hardughie care seamănă înspăimântător cu Casa Scânteii; clădirea deţine încă recordul de înălţime – este cea mai înaltă din toată Polonia şi are un lift super rapid pe care îl auzeai efectiv vâjâind şi şuierând printre etaje. De sus, de la etajul 30, poţi admira oraşul, care nu iese cu nimic în evidenţă de la înălţimea aceea.

Ca să vezi ceva mai frumos decât “realizările” comunismului şi cele ale corporaţiilor noului mileniu care s-au cocoţat în clădiri din sticlă, trebuie să cobori în Stare Miasto, oraşul vechiul . O iei pe Ulica Nowy Swiat care seamănă cu strada pietonală din Sibiu, fiind însă mult mai lungă, şi ajungi în piaţa Castelului Regal. De acolo mai e foarte puţin până în Rynek Starego Miasta – Piaţa Oraşului Vechi, acum plină cu chioşcuri în care se vindeau de la mănuşi şi căciuli din blană, la cartofi spiralaţi prăjiţi, acadele şi turtă dulce, cârnaţi, jucării şi pâine uriaşă. Erau chiar şi un măgăruş şi o capră, într-un mic ţarc, iar alături un lumânărar făcea lumânări prin metoda turnării cerii topite pe nişte aţe ce atârnau şi se învârteau pe o roată, sau cum s-o fi numind metoda respectivă.

Varşovia are chiar şi un zid fortificat, Barbakan, cu un pod care face legătura cu oraşul vechi, şi pe care eu m-am chinuit să îl fotografiez împreună cu luna de pe cer, fără să prea reuşesc. Nu ştiu de ce, dar am avut tot timpul impresia că în Polonia se întunecă mai devreme decât în România – am prins puţină lumină, puţin soare, şi m-am plimbat mai mult pe întuneric pe nişte străzi care ar fi putut fi cele ale Lipscaniului nostru, dacă i-ar trăsni cuiva prin cap să îl renoveze şi să îl “vândă” turiştilor străini.

Pentru că Oraşul Vechi e vechi doar cu numele, Varşovia a fost serios bombardată în cel de-al doilea război mondial şi Stare Miasto a fost complet distrus, apoi reconstruit clădire cu clădire după picturi vechi; polonezii însă nu au uitat asta – găseşti peste tot vederi cu “before and after” ale locurilor cunoscute din Vechiul Oraş, sau cu reproduceri după lucrările lui Canaletto care a vizitat si el Warszawa la un moment dat. Stare Miasto este pe lista UNESCO World Cultural and Natural Heritage Sites încă din anul 1980.