25
2011Weekend de primăvară

Weekend-ul ăsta ar trebui să înceapă oficial şi primăvara: duminică se trece la ora de vară şi sâmbătă la ora 20.30 avem Earth Hour, iar la MŢR este târgul de Buna Vestire (Blagoveştenie) timp de trei zile, intrarea liberă. Cei născuţi pe 9 martie vor primi din partea organizatorilor câte un borcan de magiun natural de prune produs de Topoloveni, iar ceilalţi îşi vor cumpăra singuri.
E vreme bună pentru un prim picnic pe anul ăsta, de la care n-ar trebui să lipsească: un coş de picnic cât mai simpatic (eu îmi doresc unul, dar nu prea îmi plac modelele de la noi), câteva sortimente de brânzeturi bune, un termos cu ceai de iasomie şi un desert cu căpşuni, iaurt şi miere. La toate astea se adaugă o carte, nişte ochelari de soare (da, cred că a venit şi vremea lor!) şi-o pătură. Locul de dezmăţ şi-l alege fiecare
(un ceai oarecare într-o cafenea simpatică din Howth, unde m-am adăpostit de o ploaie rece şi scurtă; la parter – un magazin cu delicatese în care lucrau două românce, posibil ardelence; la etaj – cafeneaua plină ochi cu domni şi doamne în vârstă, veseli şi gureşi, posibil englezi, irlandezi sau americani; la 60/70 de ani viaţa poate fi frumoasă prin alte locuri; la 60/70 de ani, dacă trăiesc până atunci, aşa vreau să fiu – să mă bucur de viaţa care mi-a mai rămas, nu să mă pregătesc pentru ultimul drum; să-mi cumpăr bilete de avion, nu loc de veci; să vânez pălării şi mănuşi moi şi colorate, nu sicriu şi haine de înmormântare; să râd, să privesc, să descopăr, nu să mă plâng, să deplâng şi să blamez; oare este posibil?)





VertAnge
Multumesc frumos pentru sugestiile legate de Londra!
Si eu am de gand sa fiu o babuta calatoare, asa ca cine stie…poate ne intalnim la un ceai in Howth peste vreo 50 de ani
Anca
Da! Sau poate, cine stie, organizam pana atunci o intalnire a bloggerilor de travel
VertAnge
Sigur!