07
2010Călătorie nesfârşită
Mai am un pic şi termin “Călătorie nesfârşită” a lui Claudio Magris, aşa că mă grăbesc să notez câte ceva, până nu mă iau cu altele şi îi fac în loc în bibliotecă.
Magris porneşte în călătoriile sale ca un antropolog şi se întoarce îmbogăţit cu poveşti despre popoare (aproape) uitate, ca cicii, ciribirii, sorabii, insule de care nu auzisem până acum, ca insulele Scilly cu istoria lor nebănuită, personaje faimoase care îşi împletesc istoria proprie cu cea a unui loc sau istoria locurilor care îşi pune amprenta pentru totdeauna asupra unor destine umane; în absenţa trecutului, a poveştilor, miturilor, un loc nu înseamnă mare lucru; doar semnificaţia pe care i-o dăm noi îl ridică, pentru o clipă, deasupra prafului de cenuşă pe care s-a construit lumea.
“Aproape întotdeauna, în propria existenţă, avem prea multe motive pentru a spera ca aceasta să treacă cât se poate de rapid, ca prezentul să devină imediat viitor, ca ziua de mâine să vină în zbor, deoarece aşteptăm cu nerăbdare răspunsul doctorului, începutul vacanţei, terminarea unei cărţi, rezultatul unei activităţi sau al unei iniţiative şi aşa trăim nu pentru a trăi, ci pentru a fi trăit deja, pentru a fi mai aproape de moarte, pentru a muri.” Claudio Magris
