Dec

17

2011

Cărţi de călătorie 1, 2 şi 3

Cărţi de călătorie  Publicat de / 10 comentarii

În ultima vreme am tot citit diverse cărţi de călătorie, ignorându-mi seară de seară laptopul personal, acest obiect vital fără de care iată, se poate trăi bine mersi.

În primul rând am „devorat” ultima carte a lui Bogdan Teodorescu – Călător prin lumea mare. Dacă aţi citit-o pe prima sunteţi deja familiarizaţi cu stilul său: dumnealui povesteşte despre locuri, oameni, mâncături, drumuri, adică o experienţă completă a călătoritului, nu doar o înşiruire seacă de obiective turistice.

Sunt poveşti noi despre locuri despre care s-a vorbit şi-n prima carte (Mexic, Africa de Sud), dar şi poveşti despre locuri noi (Novgorod / Rusia, Gierloz / Polonia, ş.a.m.d.); vestea proastă e că una dintre povestiri este aceea „bonus” (+1) din ediţia 54+1/24, aşa că dacă vi se pare cunoscută (şi mie mi s-a părut de la primele cuvinte), nu aţi luat din raft cartea greşită, pur şi simplu a fost publicată şi-n cartea asta.

Păcat, căci Călător prin lumea mare este şi-aşa mai subţire decât predecesoarea sa, citindu-se cam prea repede. Sper doar ca a treia carte de poveşti de călătorie, cea care va apare peste 2-3 ani, să nu fie şi mai subţire, că ar fi păcat. Şi-o curiozitate: dl. Teodorescu spune la un moment dat că nu mai zboară cu avionul, motiv pentru care ia trenul, maşina sau vaporul către o destinaţie europeană sau mai îndepărtată. Mi-ar fi plăcut să fi povestit mai multe despre asta, despre drumurile lungi (şi obositoare) până la ţinta unei călătorii şi motivul pentru care evită aeroporturile.

Prima mea călătorie în străinătate, carte scrisă la mai multe „mâini”, face parte din seria „prima mea…” (şi completaţi voi continuarea). Este un subiect despre care se poate povesti la nesfârşit, ca dovadă că s-a scris şi pe bloguri despre „prima călătorie”, inclusiv de către subsemnata. Şi cum autorii acestei cărţi sunt mai mulţi, poveştile diferă şi ele foarte mult ca stil, aşa că nicio grijă, fiecare cititor va găsi cel puţin o poveste pe gustul său.

Mie mi-au plăcut cele de pe vremea împuşcatului – excursii cu copii mici trimişi la vecinii noştri fraţi şi prieteni bulgari sau ruşi sau pe la duşmanii poporului, în putreda societate vest-europeană, dar şi odiseele familiilor care porneau cu trăbănţelul sau cu ce aveau în dotare să facă turul mai multor ţări, câte cinci inşi înghesuiţi în maşină laolaltă cu toate cele trebuincioase călătoriei, adică tot ce are omul prin casă, că nu se ştie niciodată când îţi trebuie la drum lung. Dar aşa se nasc amintirile, nu?

Pelerin de la Marea Neagră la Marea Moartă, de Victor Simion. Cartea asta am luat-o, trebuie să mărturisesc, pentru că era foarte ieftină, undeva sub 10 lei, şi eram şi un pic curioasă să citesc despre Israel, că ăsta e locul despre care se povesteşte aici. Spre ruşinea mea n-am reuşit să termin cartea, am şi acum semnul pus undeva pe la mijloc, în speranţa că poate-poate mă voi hărnici şi o voi termina cândva.

Cartea are două hibe: 1. a fost scrisă imediat după revoluţie, aşa că autorul e uimit de tot felul de lucruri extraordinare şi ieşite din comun, cum ar fi bancomatele „deschise” 24 de ore din 24 şi altele asemenea; 2. dl. Simion, istoric de artă fiind, are un stil cam plictisitor de a povesti – un pic prea multă istorie a locurilor, o scriitură monotonă, başca întâmplările personale care, în loc să echilibreze şi să „îndulcească” textul, îl fac şi mai bătrânicios.

Hai şi c-o mostră, să nu ziceţi că sunt rea: „S-a făcut seară târziu, fac un duş al cărui jet şi amestec se reglează la milimetru, cu posibilitatea de a-l folosi şi cu presiune, ca masaj acvatic, apoi mănânc câteva fructe, beau un suc de ananas şi mă culc.” Cu aşa o relatare eu am adormit demult.

Spor la citit :D